Aplicarea și executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității

1. Precizări preliminare

Așa cum am arătat cu alt prilej[1], instituția prestării unei activități în folosul comunității este reglementată, în primul rând, de O.G. nr. 2/2001[2] privind regimul juridic al contravențiilor care, prin art. 5 alin. (2) lit. c) și 6 alin. (2), se referă la prestarea unei activități în folosul comunității[3] ca fiind o sancțiune contravențională principală care poate fi aplicată numai în cazul persoanelor fizice, atât pe cale directă cât și indirectă.

Prestarea unei activități în folosul comunității se poate aplica direct în sensul că această sancțiune contravențională intervine ca urmare a constatării contravenției, aprecierii de către agentul constatator a faptului că amenda nu este îndestulătoare și sesizării instanței în vederea aplicării acestei sancțiuni.

Aplicarea indirectă a prestării unei activități în folosul comunității presupune că această sancțiune se aplică pentru a substitui o altă sancțiune principală – amenda – care din diferite motive nu poate fi executată.

2. Aplicarea directă a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității

Deși sancțiunea analizată se poate aplica direct, O.G. nr. 2/2001 nu conține nicio dispoziție legală care să reglementeze maniera în care prestarea unei activități în folosul comunității se poate aplica în mod direct, astfel încât, pentru asemenea prevederi legale, trebuie să recurgem la O.G. nr. 55/2002[4] privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Spre deosebire de celelalte sancțiuni contravenționale, care pot fi aplicate în principiu de mai multe tipuri de agenți constatatori potrivit art. 15 și 21 din O.G. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității nu poate fi aplicată decât de către instanță de judecată, ca urmare a sesizării agentului constatator.

Într-adevăr, potrivit art. 6 din O.G. nr. 55/2002, dacă, în raport cu gravitatea faptei, se apreciază că amenda este neîndestulătoare, agentul constatator încheie procesul-verbal de constatare a contravenției și îl înaintează, în cel mult 48 de ore, instanței competente.

Din aceste dispoziții legale rezultă că întreaga procedură de aplicare directă a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității este formată din două etape bine delimitate: 1. Etapa preliminară sesizării instanței și 2. Etapa în fața instanței.

Așadar, se poate observa că aplicarea directă a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității debutează cu o etapă preliminară aflată la dispoziția agentului constatator, etapă pe care o vom analiza în continuare.

2.1. Etapa preliminară

La rândul său, această etapă cuprinde anumite aspecte care se rezumă în principal la: constatarea contravenției, încheierea procesului-verbal de contravenție, aprecierea organului constatator cu privire la oportunitatea aplicării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității și sesizarea instanței de judecată de către agentul constatator în termen de 48 de ore prin înaintarea procesului-verbal.

2.1.1. Constatarea contravenției săvârșite de către o persoană fizică

Cu privire la această primă condiție, considerăm că se impun câteva precizări numai cu privire calitatea de subiect activ al contravenției și anume cea de persoană fizică.

Astfel, poate fi vorba de o persoană fizică necircumstanțiată, atât art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 cât și art. 5 din O.G. nr. 55/2002 prevăzând expres că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se aplică numai persoanelor fizice, excluzând astfel din sfera de aplicare persoanele juridice.

Cu privire la acest aspect, ne alăturăm opiniei altor autori[5], potrivit căreia ar trebui să fie modificate prevederile legale citate în sensul în care sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității să poate fi aplicată și persoanelor juridice. Într-adevăr, nu vedem niciun motiv pentru a se face astfel de distincții între persoana fizică și cea juridică, mai ales că unele persoane juridice pot avea ca obiect principal de activitate tocmai prestarea anumitor servicii care pot fi utile comunității (spre exemplu, societățile comerciale de transport).

În privința persoanelor fizice, legea prevede că acestea pot fi atât persoane fizice majore, cu capacitate deplină de exercițiu dar și minori însă cu vârsta egală sau mai mare de 16 ani, potrivit art. 11 alin. 4 din O.G. nr. 2/2001. În privința minorilor, legea[6] prevede anumite dispoziții speciale în sensul că activitatea se prestează pe o durată cuprinsă între 25 de ore și 150 de ore și este interzisă obligarea minorului la prestarea unei activități care comportă riscuri sau este susceptibilă să îi afecteze educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.

2.1.2. Încheierea procesului-verbal de contravenție

În privința acestei condiții, nu există derogări de la regulile generale de încheiere a procesului-verbal de contravenție reglementate de O.G. nr. 2/2001, însă trebuie totuși menționat că procesul-verbal încheiat este oarecum atipic în sensul că prin el nu se aplică și sancțiunea de către agentul constatator. În rest, toate celelalte condiții[7] prevăzute de O.G. nr. 2/2001 cu privire la încheierea proceselor-verbale de contravenție trebuie îndeplinite.

2.1.3. Aprecierea organului constatator că sancțiunea amenzii este neîndestulătoare în raport cu gravitatea faptei

Această condiție este una esențială întrucât de îndeplinirea sau neîndeplinirea ei depinde însăși aplicarea sau nu a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Evaluarea acestei condiții este la libera apreciere a organului constatator întrucât legea nu prevede în mod clar ce poate însemna că sancțiunea amenzii ar fi „neîndestulătoare”. Se prevede numai că acest caracter „neîndestulător” al amenzii trebuie să se raporteze la gravitatea faptei.

În aceste condiții, aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora gradul de pericol social al faptei trebuie evaluat ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În orice caz, faptul că legea prevede că amenda trebuie să fie neîndestulătoare nu înseamnă că se aplica amenda și, cu toate acestea, amenda este neîndestulătoare fiind nevoie ca, pe lângă amendă, să fie aplicată și sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

O asemenea interpretare nu este posibilă întrucât potrivit art. 4 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 prevede că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală. Or, atât amenda cât și prestarea unei activități în folosul comunității sunt sancțiuni contravenționale principale care nu se pot aplica simultan.

Deci, caracterul neîndestulător al amenzii, trebuie interpretat în sensul că agentul constatator trebuie să aprecieze că nici măcar maximul amenzii (pe care însă nu o aplică!) nu ar fi îndestulător în raport cu gravitatea faptei și se impune aplicarea altei sancțiuni principale – prestarea unei activități în folosul comunității.

2.1.4. Sesizarea instanței de judecată de către agentul constatator în termen de 48 de ore prin înaintarea procesului-verbal

Cu privire la această condiție, trebuie să facem câteva observații în legătură cu natura termenului de 48 de ore și posibila sancțiune pentru nerespectarea acestui termen.

Raportându-ne la dreptul comun în materie, art. 180 și urm. C. pr. civ., termenul de 48 de ore este un termen legal, imperativ și stabilit pe ore, astfel încât termenul începe să curgă de la ora zero a zilei următoare în care a fost încheiat procesul-verbal.

Dar ce se întâmplă dacă agentul constatator nu respectă termenul de 48 de ore? Dacă avem în vedere sancțiunile specifice materiei contravenționale, s-ar putea interpreta că nerespectarea termenului de 48 de ore ar atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție? În caz afirmativ, despre ce nulitate poate fi vorba[8]? Art. 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 stabilesc clar cazurile în care intervine nulitatea absolută și relativă a procesului-verbal de contravenție, însă printre cauzele prevăzute de aceste dispoziții legale nu se regăsește nerespectarea termenului de 48 de ore. Este de observat că art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 se referă numai la nulități intrinseci, adică acele nulități care sancționează nerespectarea condițiilor proprii, interne ale procesului-verbal de contravenție. În cazul termenului de 48 de ore analizat, presupusa nulitate este o nulitate extrinsecă adică privește o condiție externă procesului-verbal de contravenție. Pentru aceste considerente, apreciem că nerespectarea termenului de 48 de ore nu poate atrage în niciun fel nici nulitatea relativă și nici nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție.

În acest caz, pentru a rezolva totuși problema sesizată, trebuie să ne întoarcem la regulile de procedură civilă și să considerăm termenul de 48 de ore ca fiind un termen relativ[9]. Este relativ întrucât în caz de nerespectare nu ar afecta în niciun fel eficacitatea sau validitatea procesului-verbal de contravenție ci, eventual, ar atrage sancțiuni disciplinare pentru agentul constatator.

Cu toate acestea, nu putem însă ignora faptul că măsura în care termenul de 48 de ore a fost nerespectat are totuși influență asupra răspunderii contravenționale a contravenientului. Deci, agentul constatator poate depăși termenul de 48 de ore, riscând numai sancțiuni disciplinare, numai într-o anumită măsură. Ulterior, pe lângă sancțiunile disciplinare aplicabile agentului constatator, nerespectarea termenului poate atrage intervenția prescripției răspunderii contravenționale în condițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care de la data săvârșirii faptei trec mai mult de 6 luni fără ca agentul constatator să sesizeze instanța competentă în vederea aplicării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Deci, dacă agentul constatator nu respectă termenul de 48 de ore de la încheierea procesului verbal de sesizare a instanței și această pasivitate se menține timp de 6 luni de la data săvârșirii faptei, intervine prescripția aplicării sancțiunii contravenționale în condițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001.

În opinia noastră, în cazul nerespectării obligației agentului constatator de sesizare a instanței în vederea aplicării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nu poate fi vorba niciodată de prescripția specială a executării sancțiunilor contravenționale reglementată de art. 14 din O.G. nr. 2/2001 pentru simplul motiv că nu a fost încă aplicată o sancțiune contravențională principală a cărei executare să se prescrie.

2.2. Etapa în fața instanței

2.2.1. Competența instanței și procedura de judecată

Cu privire la competența instanței, art. 7 din O.G. nr. 55/2002 este foarte precis, stabilind atât competența materială cât și teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Art. 8 din O.G. nr. 55/2002 reglementează și aspecte ce țin de compunerea și constituirea instanței[10], prevăzând că un singur judecător va forma completul de judecată ia participarea procurorului este obligatorie.

În legătură cu procedura de judecată efectivă, conform art. 7 din O.G. nr. 55/2002, președintele judecătoriei fixează termen de urgență, cu citarea contravenientului și a agentului constatator.

În primul rând, trebuie observat că legiuitorul pare să fi ales ca toate cauzele în care se solicită aplicarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității să fie soluționate de președintele judecătoriei și nu de către un alt judecător.

Nu putem surprinde care este rațiunea și finalitatea pentru care doar președintele judecătoriei, care are, în virtutea acestei calități, numai atribuțiuni manageriale, trebuie să soluționeze astfel de cauze. În opinia noastră, explicația acestei prevederi legale nu trebuie să fie decât o simplă inadvertență sau inconsecvență a legiuitorului întrucât există și alte situații de acest gen pe care însă legea le-a corijat.

Astfel, prin art. 123 din Legea nr. 76/2012[11] se stabilește că prin sintagma „președintele instanței” din cuprinsul art. 938 C. pr. civ. și prin termenul de „președinte” din cuprinsul art. 944 C. pr. civ. se înțelege președintele completului de judecată. Deci, astfel este înlăturată confuzia dintre președintele instanței și președintele completului de judecată. Desigur că art. 123 din Legea nr. 76/2012[12] se referă numai la situația sintagmei „președintele instanței” din cuprinsul art. 938 C. pr. civ. și din cuprinsul art. 944 C. pr. civ., neputându-se aplica direct și în alte situații de acest gen, însă printr-o interpretare teleologică și prin analogie, considerăm că aceeași soluție trebuie aplicată și în cazul sintagmei președintele judecătoriei din art. 7 din O.G. nr.55/2002.

În fine, de lege ferenda, propunem tranșarea legislativă a acestei inadvertențe în sensul de a se stabili că președintele completului ia măsuri pentru fixarea primului termen de judecată și soluționează cauza, ca judecător, ca președinte de complet și nu numai președintele judecătoriei este cel care soluționează astfel de cauze.

În al doilea rând, din lectura art. 7 din O.G. nr. 55/2002, ar rezulta că stabilirea termenului de judecată se face direct fără a se aplica procedura prealabilă scrisă prevăzută la art. 200-201 C. pr. civ. Acest lucru ar putea fi de înțeles numai în cazul procedurii regularizării prevăzute de art. 200 C. pr. civ. întrucât actul de sesizare al instanței nu ar fi o cerere de chemare în judecată propriu-zisă ci un act de sesizare atipic – procesul-verbal de contravenție comunicat de agentul constatator. Considerăm totuși, că o sesizare corectă a instanței ar trebui să se facă prin comunicarea, alături de procesul-verbal de contravenție, a unei cereri sau adrese din partea agentului constatator prin care să se arate ce anume solicită și motivele în fapt și în drept.

Dar, de ce nu s-ar aplica procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a cererii sau adresei aferente către contravenient tocmai pentru ca acesta să poate formula întâmpinare și să se apere în mod adecvat? Desigur, s-ar putea răspunde că procesul-verbal a fost deja comunicat sau înmânat contravenientului cu ocazia încheierii sale, numai că trebuie observat că art. 26 din O.G. nr. 2/2001, care se referă la comunicarea și înmânarea procesului-verbal către contravenient, prevede clar că această comunicare este condiționată de aplicarea sancțiunii. Într-adevăr, art. 26 alin. 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001 prevede că „dacă agentul constatator aplică și sancțiunea”, procesul-verbal se va înmâna contravenientului iar, dacă nu este de față, se va comunica o copie a procesului-verbal. Or, în cazul sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, prin procesul-verbal de contravenție nu se aplică niciodată sancțiunea, ci aceasta de aplică numai de către instanță.

Iată de ce, în opinia noastră, în astfel de situații, ar trebui ca instanța să comunice contravenientului intimat procesul-verbal de contravenție și eventual cererea sau adresa aferentă tocmai pentru ca intimatul să poată formula întâmpinare și să se apere în mod adecvat, iar agentul constatator să se poată apăra la rândul său în legătură cu susținerile din întâmpinare ale intimatului prin depunerea răspunsului la întâmpinare.

S-ar putea susține că procedura prealabilă nu s-ar aplica având în vedere că procedura de judecată este una de urgență, numai că o astfel de interpretare nu ar putea fi primită întrucât potrivit art. 201 alin. 4 C. pr. civ., în cazuri urgente, termenele de depunere a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare pot fi reduse de judecător în funcție de circumstanțele cauzei.

Pe de altă parte, în al treilea rând, nu putem surprinde rațiunea și finalitatea pentru care aplicarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității trebuie să se soluționeze de urgență. Care ar fi motivele care reclamă o astfel de urgență? Ce drepturi ale persoanelor interesate ar fi lezate în mod ireversibil printr-o soluționare normală a cauzei, atât timp cât nici măcar sancțiunea nu a fost aplicată? S-ar putea argumenta că această urgență este reclamată de necesitatea respectării termenului de prescripție a aplicării sancțiunii de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001. Acest argument nu este însă temeinic întrucât prin sesizarea instanței termenul de prescripție este întrerupt potrivit art. 2537 alin. 1 pct. 2 și 2541 alin. 4 C. civ.

În al patrulea rând, în legătură cu citarea agentului constatator se impune o observație. Indirect, prin stabilirea persoanei citate, legiuitorul sugerează calitatea procesuală pasivă în cauzele ce au ca obiect aplicarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, iar această calitate procesuală pasivă pare să fie atribuită de art. 7 din O.G. nr. 55/2002 direct agentului constatator care trebuie citat în cauză.

În opinia noastră, nu agentul constatator ar trebui să aibă calitatea procesuală pasivă în astfel de litigii ci instituția din care face parte agentul constatator.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 2/2001, agenți constatatori sunt persoanele anume prevăzute în actul normativ cum ar fi primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

Se poate astfel observa că aceste persoane nu acționează niciodată în nume propriu și pe seama lor ci sunt doar reprezentanți ai instituțiilor din care fac parte. Astfel, este greu de conceput ca în cazul unui litigiu generat de aplicarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității să aibă calitate procesuală pasivă și să fie citat direct în această calitate, spre exemplu, subofițerul din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a constatat contravenția.

În fine, în legătură cu constituirea instanței, nu putem găsi o explicație suficientă pentru care procurorul trebuie să participe obligatoriu la soluționarea unei cauze ce are ca obiect aplicarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității atât timp cât această participare a procurorului nu este obligatorie nici în procedura similară de soluționare a cererii de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității prevăzute de art. 9 din O.G. nr. 2/2001 și nici măcar în procedura soluționării plângerii contravenționale.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] C.A. Mitroi, Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității – muncă forțată?, în Revista Universul Juridic nr. 4/2020.
[2] O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, publicată în M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001.
[3] Pentru detalii, a se vedea M.A. Hotca, Regimul juridic al contravențiilor. Comentarii și explicații, ed. 4, Ed. C.H. Beck, 2009, pp. 127-137.
[4] O.G. nr. 55/2002, cu modificările și completările ulterioare, publicată în M. Of. nr. 642 din 30 august 2002.
[5] O. Podaru, R. Chiriță, I. Păsculeț, Regimul juridic al contravențiilor, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 94.
[6] Art. 18 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 55/2002.
[7] Pentru detalii, a se vedrea O. Podaru, R. Chiriță, I. Păsculeț, op. cit., pp. 154-264; M.A. Hotca, op.cit. pp. 254-300; M. Ursuța, Procedura contravențională, ed. a 2-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009, pp. 126-173.
[8] În doctrină, s-a arătat, întemeiat în opinia noastră, că procesul-verbal de contravenție nu este susceptibil de două nulități: una absolută și una relativă întrucât această distincție nu are nicio importanță practică. Pentru detalii, a se vedea O. Podaru, R. Chiriță, I. Păsculeț, op. cit., p. 183-200.
[9] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 307.
[10] Se face distincție între compunerea completului de judecată care înseamnă alcătuirea instanței cu numărul de judecători prevăzut de lege și constituirea instanței prin care se înțelege alcătuirea ei complexă cu toate organele și persoanele prevăzute de lege: participarea alături de judecător a grefierului, procurorului etc. G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 58-61.
[11] Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012.
[12] Ibidem.

Aplicarea și executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității was last modified: iulie 3rd, 2020 by Cristian Alexandru Mitroi

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Cristian Alexandru Mitroi

Este lect. univ. dr., Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Științe și Inginerie Alexandria, și avocat în Baroul Teleorman.
A mai scris: