Aplicabilitatea principiului indivizibilităţii Ministerului Public. Analiză cauză
Ioana Păcurariu - octombrie 1, 2017Prin emiterea rechizitoriului într-un dosar penal, urmărirea penală este terminată, procurorul se dezînvesteşte şi sesizează instanţa de judecată cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 327 C. pr. pen., atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul:
a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal;
b) emite ordonanţă prin care clasează sau renunţă la urmărire, potrivit dispoziţiilor legale.
Iar conform art. 329 alin. 1 C. pr. pen., rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată.
În consecinţă, în situaţia în care procurorul care a emis rechizitoriul în dosarul cu care a fost sesizată instanţa de judecată, lipseşte din parchet, din motive obiective, singurul în măsură să răspundă judecătorului de cameră preliminară, potrivit art. 345 alin. 3 C. pr. pen., dacă menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată este prim-procurorul parchetului, în virtutea aplicării principiului subordonării ierarhice a procurorilor, prevăzut de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv şi având în vedere atribuţiile prim-procurorului, reglementate în art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.
Din punctul de vedere al judecătorului de cameră preliminară, pentru a exista un răspuns legal, potrivit art. 345 alin. 3 C. pr. pen., acesta trebuia emis de către procurorul care a întocmit rechizitoriul, cu confirmarea prim-procurorului sau de către prim-procuror, în absenţa procurorului titular; nefiind suficient a se emite un ordin de către prim-procuror prin care să fie desemnat un alt procuror din cadrul PJS, pentru a înlocui în acest caz procurorul titular absent, întrucât cauza nu se mai afla în lucrare, potrivit art. 64 alin. 4 din Legea nr. 304/2004, fiind finalizată prin trimiterea în judecată.
Chiar dacă s-ar accepta teza potrivit căreia prim-procurorul poate desemna un alt procuror să ia decizia dacă menţine sau nu trimiterea în judecată, potrivit art. 345 alin. 3 C. pr. pen., în prezenta speţă, ordonanţele din datele de 18.03.2016 şi 29.03.2016 au fost emise de către domnul procuror C.R. fără confirmarea prim-procurorului PJS, confirmare care este necesară întrucât comunicarea priveşte un rechizitoriu şi adoptă acelaşi regim juridic ca cel al actului confirmat, ori potrivit art. 328 alin. 1 teza II şi III C. pr. pen., rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Aspectele dacă este sau nu necesară confirmarea prim-procurorului, au făcut obiectul dezbaterilor pentru practică unitară la nivelul întregii ţări, iar prin Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, de la Sibiu, 24-25 septembrie 2015, s-a statuat în mod unanim: comunicarea privind menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată sau de restituire a cauzei, potrivit art. 345 alin. 3 C. pr. pen. o poate face doar procurorul care a întocmit rechizitoriul, cu confirmarea prim-procurorului, în scris, nefiind suficientă doar precizarea verbală în acest sens a procurorului de şedinţă (procuror care a şi întocmit rechizitoriul).
În cadrul întâlnirii nici măcar nu s-a pus problema dacă este posibil ca un alt procuror decât cel care a întocmit rechizitoriul să comunice judecătorului de cameră preliminară poziţia sa potrivit art. 345 alin. 3 C. pr. pen., acest aspect fiind de plano exclus, întrucât doar procurorul care şi-a asumat trimiterea în judecată a unui inculpat şi cel care a verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei această trimitere în judecată (prim-procurorul) pot să emită ulterior acte de dispoziţie cu privire la rechizitoriu, în sensul că îl menţin ori solicită restituirea lui, fiind de neconceput ca un alt procuror care nu a semnat actul de sesizare a instanţei să ia decizii cu privire la un act juridic de o însemnătate capitală în economia procesului penal.
Rechizitoriul din data de 06.01.2016 din dosarul nr. 6136/P/2013 al PJS a fost întocmit de către procurorul F.M.A.S., iar ordonanţele din datele de 18.03.2016 şi 29.03.2016 au fost emise de către procurorul CR fără a fi confirmate de prim-procurorului PJS, ceea ce determină, de fapt, inexistenţa unui răspuns regulamentar din partea procurorului, în termenul imperativ de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. 3 C. pr. pen., care odată depăşit atrage sancţiunea decăderii potrivit art. 268 C. pr. pen., iar ordonanţele nu mai pot fi confirmate retroactiv de către prim-procuror.
Ori, în absenţa unui răspuns care să îndeplinească cerinţele legale prevăzute de art. 345 alin. 3 C. pr. pen., devin incidente dispoziţiile art. 346 alin. 3 C. pr. pen.: Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. 3, ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.
Judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. 3 lit. c) teza a II-a C. pr. pen. a dispus restituirea cauzei la PJS, privind pe inculpaţii M.C.N. şi C.A.
Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin încheierile penale din 15.03.2016 şi 28.03.2016 s-a constatat nulitatea relativă a unor acte de urmărire penală şi au fost excluse probe.
Poziţia judecătorului de cameră preliminară din cadrul JS este confirmată şi de către doctrină[16], potrivit acesteia menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată va fi dispusă de către procurorul care a efectuat sau supravegheat urmărirea penală, fiind supusă confirmării procurorului ierarhic superior.
Împotriva încheierii penale nr. 248/11.04.2016 a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
În contestaţia formulată de către PJS s-a susţinut că decizia de menţinere a dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpaţilor a fost comunicată în termenul legal. Cu toate acestea instanţa a considerat că decizia nu poate emana de la un alt procuror din cadrul parchetului, ci doar de la procurorul de caz, care a instrumentat cauza penală şi a întocmit actul de sesizare.
În opinia parchetului, interpretarea dată de instanţă excede normelor legale şi adaugă la lege, fapt interzis în cadrul domeniului dreptului penal, ale cărui norme sunt de strictă interpretare.
Din analiza textelor art. 344-347 C. pr. pen., care reglementează procedura în cameră preliminară, se poate constata că niciuna din dispoziţiile menţionate nu face referire la procurorul de caz, vorbindu-se exclusiv de comunicarea excepţiilor şi cererilor parchetului (art. 344 alin. 4 C. pr. pen.) sau de procuror în cazul remedierii neregularităţilor şi deciziei de menţinere sau nu a actului de sesizare.
Aceste prevederi legale sunt în deplin acord cu normele care reglementează activitatea Ministerului Public şi rolul acestuia în cadrul autorităţii judecătoreşti, definit de art. 131 alin. 1 din Constituţia României ca fiind acela de reprezentare, în activitatea judiciară, a intereselor generale ale societăţii.
Ca o garanţie a respectării de către procurori a principiilor menţionate în art. 132 alin. 1 din Constituţia României, legea fundamentală a consacrat principiul unităţii de acţiune a Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.
Prin urmare, actele încheiate de procurori nu pot fi considerate acte de dispoziţie date în virtutea unui drept subiectiv propriu al acestora, ci acte emise în considerarea dreptului de reprezentare a intereselor legale ale cetăţenilor.
Tocmai în virtutea acestui principiu, deşi se recunoaşte independenţa procurorului în privinţa soluţiilor date, art. 64 alin. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară permite repartizarea lucrărilor unui procuror la alt procuror în cazul în care există cauze obiective care justifică urgenţa, precum în cazul de faţă concediul legal de studii şi termenul scurt în care trebuia emisă o decizie în privinţa actului de sesizare în cadrul dosarului nr. 6136/P/2013, acţiunea penală neaparţinând exclusiv procurorului de caz, ci instituţiei pe care o reprezintă.
Aceeaşi raţiune se menţine inclusiv după soluţionarea unei cauze penale, lucrările care vizează un dosar soluţionat neputând fi lăsate în nelucrare doar pentru că procurorul de caz este în imposibilitatea obiectivă de a se pronunţa. Dacă parchetul ar accepta teza expusă, ar însemna că acelaşi procuror, spre exemplu, ar trebui să exercite acţiunea penală inclusiv în faza de judecată, aceasta nefiind stinsă odată cu emiterea rechizitoriului şi desesizarea instanţei, iar în situaţia în care nu mai activează în unitate lucrările menţionate să rămână nesoluţionate.
Judecătorul de cameră preliminară, consideră că în situaţii obiective singurul în măsură să răspundă cu privire la actul de sesizare ar fi prim-procurorul unităţii, interpretare care adaugă condiţii nereglementate de lege, atâta timp cât art. 345 alin. 3 C. pr. pen. nu specifică astfel de cerinţe.
În acelaşi timp, dispoziţia legală menţionată nu prevede condiţia confirmării de către prim-procuror a dispoziţiei de menţinere a trimiterii în judecată, lucru uşor de înţeles, întrucât acesta şi-a exprimat poziţia cu privire la sesizarea instanţei odată cu verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului, potrivit art. 328 C. pr. pen. În cauză nu s-au remediat neregularităţi şi nu s-au făcut acte suplimentare, nefiind astfel necesară o nouă reverificare din partea conducătorului unităţii, care a şi achiesat la menţinerea dispoziţiei prin semnarea adresei de înaintare a ordonanţelor date de procuror.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Sibiu analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate în contestaţie, a constatat că este nelegală, considerând că susţinerea în sensul că răspunsul la încheierea instanţei privind admiterea excepţiilor ridicate de inculpaţi ar trebui dat de acelaşi procuror nu are temei legal.
Aserţiunea din contestaţie după care reglementarea legală nu se referă în mod expres la procurorul de caz este exactă, reglementarea din art. 344-347 C. pr. pen. făcând o referire generică la procuror sau la parchet, ca instituţie.
O situaţie asemănătoare se constată şi în cazul susţinerii din încheierea atacată că dispoziţia de menţinere a trimiterii în judecată ar fi trebuit confirmată de primul-procuror, nici aceasta neavând vreun temei legal.
Totodată, TS a respins toate excepţiile invocate de către cei doi inculpaţi, a constatat legalitatea sesizării JS cu rechizitoriul PJS şi a dispus ca JS să dispună începerea judecăţii.
În opinia noastră, soluţia data de judecătorul de cameră preliminară din cadrul TS este cea corectă, cu toate că argumentele susţinute de judecătorul de cameră preliminară din cadrul JS sunt pertinente.
Cu toate că ar fi ideal ca menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată să fie dispusă de către procurorul care a efectuat sau supravegheat urmărirea penală, fiind supusă confirmării procurorului ierarhic superior, acţiunea penală aparţine practic parchetului, respectiv PJS şi nu procurorului care a întocmit rechizitoriul sau procurorului de caz.
Procurorul de caz se afla în acea perioadă în concediul legal pentru studii, concediu aprobat potrivit legii. Decizia care trebuia să fie dată avea caracter urgent, iar acest aspect obiectiv a determinat ca un alt procuror să emită acte de dispoziţie asupra rechizitoriului procurorului aflat în concediu de studii.
Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care dispun că: lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute unui alt procuror în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa.
Nicio dispoziţie legală nu prevede obligativitatea confirmării de către prim-procuror a deciziei de menţinere a dispoziţiei de trimitere în judecată, cu atât mai mult cu cât anterior prim-procurorul şi-a exprimat poziţia cu privire la sesizarea instanţei odată cu verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului, potrivit art. 328 C. pr. pen.
Principiul unităţii se exprimă prin faptul că fiecare procuror reprezintă întregul parchet din care face parte. Aceasta permite substituirile curente, nefiind obligatoriu ca în faza de urmărire penală (cu respectarea art. 64 alin. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară) sau la toate termenele de judecată ale unui proces să participe acelaşi procuror.
Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, de la Sibiu, 24-25 septembrie 2015 invocată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sibiu are caracter de recomandare.
Faţă de cele expuse considerăm că judecătorul de cameră preliminară din cadrul TS a procedat corect prin admiterea contestaţie.
[16] I. Neagu (coord.), M. Damaschin, A.V. Iugan, Drept procesual penal. Partea specială. Mapă de seminar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 100.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.