Apelul și recursul incident formulate împotriva considerentelor hotărârii judecătorești – considerații la cinci ani de la intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă
Luiza Ionescu-Donoiu - iulie 1, 2018 Abstract
The Former Code of civil procedure provided only the possibility of the parties to a litigation to
file for a cross-appeal against the decisions issued by the first courts, whereas the right to file for a
cross final appeal was not regulated. The possibility of the parties to appeal the grounds of a
judgment was not provided either. The new legislative initiative – the New Code of civil procedure –
to provide these procedural means was and still is welcomed, as it supports the protection of the
interests and rights of the parties involved in a dispute.
Nevertheless, more than five years after The New Code of civil procedure has gone into force,
certain courts of law, which are probably still tributary to the former regulations, continue to dismiss
these forms of appeal as inadmissible, ignoring the parties’ interest in obtaining a favorable decision
in relation to grounds which could be later invoked by the opposing party, which would be subjected
to the power of res judicata and interpreted in their disadvantage.
In our opinion, the possibility to file for a cross-appeal and a cross final appeal against the
grounds of a judgment should be recognized to the interested party in any case in which the
necessary conditions are met, to this end being the legislator’s intention, in the context of the
reconfiguration of the procedural norms with the occasion of the enforcement of the New Code.
Key words: cross-appeal, cross final appeal, appeal filed against the grounds of the judgment
I. Preliminarii
Probabil că este impropriu să ne referim în continuare la actualul Cod de procedură civilă ca fiind „noul” Cod de procedură. Având în vedere că au trecut mai bine de 5 ani de la intrarea sa în vigoare, elementul de noutate s-a disipat, atât jurisprudența cât și doctrina juridică acomodându-se, în cea mai mare parte, cu noile instituții reglementate de acest text de lege față de cel precedent.
Însă, în contextul unui scurt recurs la istorie, este necesară o delimitare terminologică a celor două Coduri, pentru a stabili schimbările intervenite sub aspectul formulării apelului sau, după caz, recursului incident, inclusiv din perspectiva exercitării acestor căi de atac împotriva considerentelor unei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește calea de atac a apelului, vechiul Cod de procedură civilă prevedea posibilitatea părții de a promova apel (i) principal, (ii) incident și (iii) provocat împotriva hotărârii primei instanțe, ultimele două ipoteze fiind reglementate de art. 293 și art. 293^1 din vechea legiuire procedurală. Instituțiile apelului incident și provocat au fost introduse prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă[1].
Reglementarea acestor instituții s-a dovedit nu doar utilă, ci și necesară, atât din punct de vedere juridic, cât și pragmatic, în contextul în care părțile din proces pot avea interesul de a formula cale de atac împotriva sentinței primei instanțe în ipoteza în care alte părți din cauză declară apel principal împotriva respectivei hotărâri, o eventuală soluție din apelul principal putând fi vătămătoare pentru acele părți care au avut câștig de cauză în primă instanță.
În ceea ce privește posibilitatea promovării recursului incident sau provocat, aceasta nu era reglementată expres de vechiul Cod de procedură civilă. Existau însă cazuri în care părțile din proces promovau astfel de căi de atac, încercând să se prevaleze de regula conform căreia dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs (art. 316 din vechiul Cod de procedură civilă). Soluția instanțelor a fost însă de respingere a acestor căi de atac, considerentul principal constând în faptul că, spre deosebire de apel, instituția nu era reglementată expres în cazul recursului.
În ceea ce privește posibilitatea promovării căii de atac strict împotriva considerentelor unei hotărâri sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, apreciem că, în primul rând se impune o delimitare între ipoteza apelului și cea a recursului.
În cazul apelului, având în vedere efectul devolutiv al acestei căi de atac, respectiv atributul instanței de apel de a reanaliza cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, exercitarea apelului împotriva considerentelor sentinței primei instanțe nu apărea ca fiind necesară, intimatul fiind îndreptățit să reitereze toate apărările invocate în primă instanță (inclusiv acele apărări care nu au fost reținute de instanță în această etapă procesuală), acestea urmând a fi analizate din nou de către instanța de apel.
Cu privire la posibilitatea părților de a declara recurs împotriva considerentelor hotărârii judecătorești practica instanțelor nu era unitară. Opinia acceptată majoritar atât de jurisprudență, cât și de doctrină era în sensul că partea nu poate formula recurs împotriva unei hotărâri favorabile, raționamentul bazându-se, în esență, pe modul în care operează autoritatea de lucru judecat (i.e. chiar și în ipoteza în care hotărârea conține anumite considerente nefavorabile pentru partea care a avut câștig de cauză, acestea nu ar putea prejudicia propriu-zis partea, întrucât singurele considerente care ar beneficia de autoritate de lucru judecat ar fi acelea care explică și, totodată, susțin dispozitivul hotărârii)[2].
Cu toate acestea, în anumite situații, instanțele, în consens cu o parte a doctrinei[3], considerau admisibil recursul promovat împotriva considerentelor[4], procedând la judecarea acestuia[5].
Noul Cod de procedură civilă tranșează toate aceste chestiuni, atât în ceea ce privește partea din hotărâre care poate fi atacată, cât și sub aspectul promovării recursului incident sau, după caz, provocat împotriva hotărârii.
Astfel, art. 461 noul C. pr. civ. prevede că partea poate exercita calea de atac atât împotriva soluției din dispozitivul hotărârii, cât și împotriva considerentelor din hotărâre prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului respectiv sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea.
Instituțiile apelului incident și provocat au fost păstrate și în configurarea Noului Cod, fiind reglementate prin art. 472-474 noul C. pr. civ. Cu titlu de noutate, legiuitorul a reglementat și posibilitatea promovării recursului incident și provocat, prin art. 491 noul C. pr. civ., textul de lege făcând trimitere la aplicarea prevederilor art. 472-474 în mod corespunzător și în cazul recursului.
Reglementarea expresă a acestor instituții este binevenită, aceasta punând capăt interpretărilor ireconciliabile existente sub imperiul vechiului Cod și, totodată, contribuind la omogenizarea normelor de procedură civilă.
II. Premisele în care pot fi promovate apelul și recursul incident împotriva considerentelor hotărârii și interesul părților de a formula aceste căi de atac
II.1. Ipoteze în care ar putea fi formulate căile de atac incidente împotriva hotărârilor judecătorești
Ab initio, apreciem că se impune stabilirea în concret a condițiilor în care apelul sau recursul incident pot fi exercitate. Cu toate că atât prevederile legale care reglementează aceste instituții, cât și practica instanțelor de judecată ar trebui să fie suficient de clare sub aspectul sferei de aplicare a acestora, din păcate, circumstanțele în care căile de atac respective pot fi promovate încă sunt, cel puțin parțial, neînțelese.
Ca atare, art. 472 alin. (1) noul C. pr. civ. prevede că intimatul din cadrul unui apel principal poate promova apelul incident față de acesta, prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanței (cu alte cuvinte, una din premisele apelului incident este ca intimatul din apelul principal să aibă propriile sale critici pe care le-ar putea formula împotriva sentinței atacate).
O astfel de situație ar putea fi, de exemplu, ipoteza în care cererea de chemare în judecată a fost admisă doar în parte, atât reclamantul, cât și pârâtul având interes de a promova apel și, respectiv, posibilitatea de a formula apel incident (evident, în funcție de care dintre părți formulează apelul principal)[6]. Bineînțeles, aceeași ipoteză poate fi avută în vedere și în materia contenciosului administrativ, unde sentința primei instanțe este susceptibilă de recurs[7].
Un alt exemplu constă în ipoteza în care pârâtul ar invoca una sau mai multe excepții peremptorii împotriva reclamantului, acestea fiind respinse, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie chiar prin sentința primei instanțe, instanța respingând, totodată, cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Într-o astfel de situație, deși pârâtul nu ar avea interesul de a formula apel împotriva soluției primei instanțe, în cazul în care reclamantul exercită această cale de atac împotriva soluției de respingere a cererii introductive ca nefondate, pârâtul ar avea interesul de a formula, la rândul său, apel incident, prin care să critice soluțiile date asupra excepțiilor invocate[8].
Aceeași ipoteză este posibilă și în cazul recursului incident, pârâtul putând să invoce o excepție în etapa procesuală anterioară, care să fie respinsă de instanța respectivă, acesta însă având câștig de cauză pe fondul pricinii. La fel ca și în cazul anterior, pârâtul are deschisă calea recursului incident pentru a critica soluția dată de instanță asupra excepției invocate de către acesta[9].
Deși posibilitatea formulării căii de atac a apelului sau recursului incident în astfel de ipoteze și, implicit, condițiile în care acestea pot fi promovate sunt, cel puțin aparent, lesne de înțeles, în mod regretabil, în practică se regăsesc și soluții în care formularea unei astfel de căi de atac a fost considerată inadmisibilă (de exemplu, raportat la argumentația că partea care a exercitat apelul incident ar fi avut la dispoziție posibilitatea formulării unui apel principal, cu toate că aceasta a avut câștig de cauză în primă instanță)[10].
II.2. Interesul părților în formularea unei căi de atac de reformare împotriva considerentelor unei hotărâri și condițiile în care aceasta poate fi exercitată
În ceea ce privește circumstanțele în care partea interesată poate formula o cale de atac împotriva considerentelor unei hotărâri, după cum am menționat, art. 461 alin. (2) noul C. pr. civ. stabilește că, în ipoteza în care calea de atac este promovată exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, considerente prin care instanța a dat anumite dezlegări unor probleme de drept care (i) nu au legătură cu judecata procesului, (ii) sunt greșite sau (iii) cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, instanța poate admite calea de atac formulată (i.e. apel sau, după caz, recurs), cu consecința înlăturării considerentelor atacate și înlocuirii acestora cu propriile considerente.
Posibilitatea părții de a formula apel sau recurs împotriva considerentelor unei hotărâri ar trebui analizată din două perspective, respectiv atât din punct de vedere al autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate, cât și sub aspectul consecințelor ce ar putea decurge în cazul în care instanța ar reține anumite aspecte în considerentele hotărârii care ar putea vătăma interesele părții respective raportat la o cale de atac principală promovată de partea adversă.
[1] O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
[2] „Prin exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de fond pronunțate de prima instanță, reclamantul […] invocând prevederile art. 3041 C. pr. civ. a solicitat menținerea dispozitivului sentinței, dar modificarea considerentelor pentru care actele contestate prin cererea sa de chemare în judecată, au fost anulate […].
Înalta Curte apreciază că un astfel de motiv de recurs, care de altfel nici nu se subsumează vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. pr. civ. nu este admisibil.
[…]
De altfel jurisprudența și doctrina majoritară în materie au precizat constant că, pe de-o parte, acela căruia i s-a dat câștig de cauză nu va putea ataca hotărârea numai pentru motivul că este nemulțumit de considerentele acestea, deoarece nu poate justifica un interes din moment ce numai prin dispozitiv se pot atinge drepturile celor aflați în litigiu” (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 3169/31.05.2011).
[3] A se vedea, în acest sens, S. Zilberstein, Examen teoretic al practicii judiciare în dreptul procesual civil – obiectul recursului și al recursului în supraveghere, în Studii și cercetări juridice, 1964, nr. 3, p. 498; de asemenea, aceeași abordare se regăsește și în lucrarea prof. dr. Ion Deleanu: „Schema este însă mult simplificată, întrucât, adeseori, partea poate justifica un interes pentru atacarea considerentelor hotărârii, așa încât, în ceea ce ne privește, ne atașăm orientării doctrinare și jurisprudențiale [în] sensul căreia este admisibil apelul – și recursul – chiar numai împotriva considerentelor hotărârii, dacă prin acestea s-a dezlegat o chestiune litigioasă între părțile care au dezbătut-o contradictoriu și dacă în urma rezolvării date de instanță partea justifică interesul de a ataca soluția cuprinsă în considerente” – în Hotărârea Judecătorească, Ed. Servo-Sat, Arad, 1998, p. 219.
[4] A se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, Decizia nr. 3019 din 31 martie 2011.
[5] În acest sens, a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă, Decizia nr. 1615/06.10.2016.
Notă: În această cauză, intimata a invocat inadmisibilitatea recursului formulat împotriva considerentelor, instanța de recurs considerând calea de atac admisibilă, însă respingând-o, ca nefondată.
[6] În acest sens, a se vedea Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a Contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 354/23.02.2017, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 114/17.01.2017.
[7] În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1013/31.03.2016.
[8] „[…] poate fi vorba și despre ipoteza în care intimatul din apelul nu are un interes pregnant de a formula el însuși apel principal, dar, constatând că partea adversă a procedat la declararea căii de atac și, eventual, luând cunoștință de motivele apelului și de limitele devoluțiunii fixate prin acestea, poate considera că apărarea poziției sale (eventual, de parte câștigătoare în proces) necesită formularea unui apel, printr-o cerere proprie, prin intermediul căruia să repună în discuție soluțiile primei instanțe cuprinse în sentință, în considerente sau în încheierile premergătoare și pe care nu le-ar putea supune dezbaterii doar pe calea apărărilor pe care le poate formula în calitate de intimat în apelul făcut de partea potrivnică, întrucât prin neatacare, acestea ar intra sub autoritatea lucrului judecat. Spre exemplu, intimatul care a câștigat procesul a invocat la prima instanță o excepție procesuală care a fost respinsă printr-o încheiere interlocutorie sau prin sentință ori excepția a fost dezlegat în cuprinsul unor considerente decizorii, astfel încât aceasta nu ar putea fi reiterată în apel de pe poziția de intimat, chiar dacă este o excepție de ordine publică, ci doar prin exercitarea căii de atac și formularea unor critici împotriva soluției date de prima instanță asupra excepției printr-o încheiere interlocutorie ori chiar prin sentință (dispozitiv sau considerente)” (subl. ns., G. Boroi, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. II – art. 456-1134, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 73).
[9] „Astfel, raportat la art. 36 noul Cod de procedură civilă și dispozițiile mai sus citate, Curtea reține că pârâtul […] nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art. 496, art. 498 din Noul Cod de procedură civilă va admite recursul [incident – n.s.] formulat de recurentul-pârât […], va casa în parte sentința civilă recurată și, rejudecând cauza, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei […] și va respinge, în consecință, acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, va menține în rest sentința civilă” (Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 182/19.01.2017).
[10] În acest sens, Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, Decizia civilă nr. 1156/12.12.2017.
Notă: În cauza în care această hotărâre a fost pronunțată, reclamantul-pârât, împotriva căruia fusese formulată o cerere reconvențională, a formulat apel incident împotriva soluției primei instanțe prin care au fost respinse o serie de excepții invocate cu privire la cererea reconvențională. Cererea reconvențională a fost respinsă ca inadmisibilă, pârâtul-reclamant promovând apel incident împotriva soluției respective. La rândul său, reclamantul-pârât a formulat apel incident, criticând soluțiile excepțiilor care au fost respinse (în ipoteza în care instanța de apel ar admite apelul principal declarat, aceasta putând totodată să analizeze din nou, excepțiile care au fost respinse în etapa procesuală anterioară). Cu toate acestea, instanța de apel a respins ca inadmisibil apelul incident, reținând că reclamantul-pârât putea formula apel principal. Nu suntem de acord cu această soluție, în contextul în care, având în vedere că cererea reconvențională a fost respinsă, un apel principal putea fi respins ca fiind lipsit de interes.
[11] „Conform art. 461 alin. (2) NCPC, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.