Angajamentul unilateral
Adina Buciuman - mai 1, 2016Așadar, dreptul francez actual nu consacră angajamentul unilateral ca sursă de obligații. Însuși actul unilateral este slab reprezentat în Codul civil francez și, în orice caz, situațiile disparate în care voinței unilaterale i se recunoaște capacitatea de a produce efecte juridice sunt complet nesistematizate în acesta. Făcând abstracție de o serie de autori[25] care, în secolul al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, au fost seduși de teoria declarației de voință, în vogă printre juriștii germani, doctrina franceză este reticentă față de potențialul creator de obligații al angajamentului unilateral[26].
Totuși, o idee îndrăzneață vine să tulbure apele liniștite ale surselor voluntare de obligații, în dreptul francez. Sugerată de Jacques Flour[27] și dezvoltată apoi de Michelle Gobert[28], aceasta susține că manifestarea unilaterală de voință în sensul executării unei obligații naturale are caracter constrângător la adresa autorului său și este un act unilateral generator de obligații. Cu alte cuvinte, obligația naturală servește drept cauză angajamentului unilateral de a executa o prestație[29], facilitând, în ciuda reticențelor dreptului francez al obligațiilor cu privire la acest subiect, admiterea actului unilateral ca sursă de obligații. Aproape 50 de ani mai târziu, jurisprudența consacră aceeași soluție, statuând că „transformarea – impropriu calificată drept novație – a unei obligații naturale în obligație civilă, care se întemeiază pe un angajament unilateral de a executa o obligație naturală, nu impune ca o obligație civilă să fi preexistat acesteia”[30]. Problema angajamentului unilateral – sursă autonomă de obligații încetează să mai fie un tabu, decizia amintită și cele care i-au preluat nonșalant tiparul incitând apetitul pentru analizarea și așezarea sa conceptuală.
Modificarea Codului civil francez prin Ordonanța nr. 2106-131 din 10 februarie 2016, destinată să intre în vigoare începând cu 1 octombrie 2016, schimbă centrul gravitațional al reglementării, accentul fiind acum pus pe obligațiile civile, cărora li se consacră texte legale organizate în prezentarea surselor, regimului general și probei acestora. Definiția contractului îi redă acestuia potențialul de a produce efecte modificatoare sau extinctive, nu doar generatoare de obligații[31]. De asemenea, trebuie semnalată plasarea contractului în categoria actelor juridice, acestea din urmă fiind cele enumerate, alături de fapte juridice și lege, ca surse de obligații civile. Dar, deși noua reglementare nu mai ignoră actul unilateral, nici nu îi conferă în mod explicit sau măcar implicit, puterea de a da naștere unor obligații juridice civile în sarcina autorului. Problema puterii nomothete a voinței unilaterale este și acum resimțită ca un teren minat, legiuitorul alegând calea unei prudențe extreme: deși alineatul 1 al art. 1101 arată că obligațiile pot rezulta din acte juridice, fapte juridice sau doar din lege, reglementarea detaliată ulterioară a surselor voluntare de obligații privește doar contractul, lăsând sub tăcere actul unilateral. Totuși, alineatul al 2-lea nou introdus în art. 1101, afirmă, în consens cu jurisprudența recentă, dar nu fără o evidentă stânjeneală conceptuală[32], că obligațiile „se pot naște din executarea voluntară sau din promisiunea de a executa o datorie de conștiință față de altul”.
Dreptul german. Teoria declarației de voință – între elan doctrinar și prudență legislativă
Înclinăm să credem că teoria declarației de voință, elaborate în spațiul juridic german și desăvârșite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este rezultatul unei lecturi trunchiate a lucrării lui Grotius, facilitate, e adevărat, și de o anumită ambiguitate a textului în discuție. Pornind de la susținerile promotorului iusnaturalismului modern în baza cărora o promisiune devine perfectă dacă e suficient determinată și exteriorizată prin semne sau indicii care permit cunoașterea ei de către terți, o parte însemnată a autorilor germani susțin, anterior adoptării Codului civil german, că, prin emiterea unei promisiuni perfecte, voința juridică se detașează de sursa sa, are o viață proprie și produce propriile efecte juridice. Așadar, teoria declarației de voință se întemeiază pe distincția fundamentală dintre voința internă și voința exteriorizată, dintre cele două ultima fiind cea care trebuie privilegiată în procesul de formare a drepturilor și obligațiilor, fiind irelevant dacă imaginea pe care aceasta o creează își mai găsește acoperire în voința reală a autorului său.
În aceste condiții, contractul nu mai este instrumentul prin care voința internă se realizează, ci una din formele de manifestare a voinței declarate, detașate de elementul volitiv intern. Legitimitatea instituției contractului nu se regăsește în voința comună reală a părților, ca singur element de referință pe care ordinea juridică caută să o protejeze, ci în nevoia de a securiza speranțele și așteptările altora, determinate de manifestarea de voință, sau drepturile pe care aceasta le-a generat. Regulile de drept nu se preocupă atât de asigurarea producerii efectelor actului dorite de autorul voinței, cât de amenajarea responsabilității acestuia din urmă față de alții.
Conform acestei concepții, actul juridic de formație unilaterală nu are de demonstrat nimic în plus pentru a i se recunoaște capacitatea de a produce efecte obligaționale; unilateralismul voinței nu deranjează teoria, pentru că promisiunea poate fi perfectă, independent de întâlnirea sa cu alta convergentă. Afirmația lui Grotius referitoare la necesitatea acceptării pentru nașterea dreptului în favoarea destinatarului promisiunii este interpretată doar în sensul că promisiunea nu poate impune altuia un drept, nașterea creanței fiind condiționată de consimțământul acestuia, însă datoria este definitiv formată prin emiterea declarației de voință. Legătura de drept există, doar dreptul subiectiv fiind legat de voința titularului.
Explicația unei asemenea stări de lucruri este dată de o nouă decompoziție a voinței, de data aceasta sub aspectul efectelor obligaționale vizate. Într-o lucrare dedicată promisiunii ca sursă de obligații, Siegel[33] susține că manifestarea de voință făcută în sensul de a se obliga juridic tinde în realitate la crearea unui dublu raport obligatoriu: primul, în baza căruia promitentul se obligă față de el însuși să-și respecte cuvântul dat, ceea ce implică inclusiv obligația negativă de a se abține de la orice comportament care ar compromite acest rezultat, și al doilea, prin care se obligă față de terț să își îndeplinească promisiunea. Distincția răspunde și unui imperativ de ordin tehnic al obligației, necesitatea existenței unui creditor, element care lipsește cel puțin în cazul unora dintre angajamentele unilaterale admise în această concepție. Astfel, obligația de a-și ține promisiunea făcută poate fi concepută și în favoarea unui beneficiar nedeterminat, în timp ce obligația de a îndeplini prestația nu există decât față de o persoană cel puțin determinabilă. Obligația de respectare a promisiunii este independentă de cea de executare a prestației asumate. Existența și eficiența ei juridică este impusă de necesități practice ale vieții afacerilor, circuitul civil fiind bulversat dacă fiecare și-ar putea retrage după bunul plac promisiunile juridice făcute. Consecința este aceea că acceptarea creditorului, deși necesară pentru a da consistență concretă obligației de a respecta promisiunea, nu este indispensabilă acestei obligații. Rolul acceptării se reduce astfel la un fel de „ratificare” a raportului obligațional.
Așadar, față de autorul său, declarația de voință este perfectă încă de la emiterea ei, în virtutea autonomiei de voință. Forța sa obligatorie se explică prin aceea că, pe de o parte, această declarație concentrează întreaga voință a emitentului, iar, pe de alta, exteriorizarea pe care ea o presupune rupe puterea autorului sau a unor evenimente legate de persoana sa asupra voinței odată exprimate. În acest sens, moartea autorului sau survenirea incapacității sale nu au influență asupra declarației de voință.
Eficacitatea declarației de voință față de beneficiarul ei este explicată prin încrederea legitimă în avantajul promis, pe care declarația a generat-o. Astfel, față de destinatar, declarația de voință devine eficace, și deci irevocabilă, de la momentul în care acesta a receptat-o, întrucât de la această dată comportamentul și deciziile sale pot fi influențate de expectanțele sale derivate din luarea în considerare a voinței exteriorizate a celuilalt.
Susținută fie de principiul autonomiei de voință, fie de cel al securității tranzacțiilor, teoria a fost receptată favorabil nu numai în Germania anterioară codificării[34], unde a avut un succes considerabil, dar și în Italia, având ecou chiar în Franța, unde autori precum Saleilles, Gény, Demogue, Josserand, Worms, Colin și Capitant sau Savatier s-au pronunțat pentru admiterea angajamentului unilateral ca sursă de obligații.
[25] De exemplu, R. Worms, De la volonté unilatérale considérée comme source d’obligations, thèse¸ Paris, A. Giard, 1891 (care susține generalizarea domeniului angajamentului unilateral, întemeindu-și teoria pe ideea „necesității sociale”), F. Gény, Méthodes d’interpretation et sources en droit privé positif, t. 2, L.G.D.J., 1954, §172 bis, p. 164. (care propune o noțiune restrictivă a angajamentului unilateral, redusă la cazurile „care apar ca indispensabile pentru a atinge un rezultat dezirabil din punct de vedere social și imposibil de realizat din punct de vedere practic pe altă cale”).
[26] Pentru o analiză detaliată, a se vedea, de pildă, J. Martin de la Moutte, L’acte juridique unilatéral. Essai sur sa notion et sa technique en droit civil, thèse, Toulouse, 1949, Sirey, Paris, 1951, passim.
[27] J. Flour, La notion d’obligation naturelle et son rôle en droit civil, Trav. Assoc. Henri Capitant, t. 7, 1952, p. 813 și urm., în special p. 825-826.
[28] M. Gobert, Essai sur le rôle de l’obligation naturelle, Sirey, Paris, 1957, p. 151-192.
[29] A se vedea, pe larg, M.-L. Izorche, L’avènement de l’engagement par volonté unilatérale en droit privé contemporain, Presses Universitaires d’Aix-Marseille, Aix-en-Provence, 1995, passim.
[30] Cass. civ. 1re, 10 oct. 1995 – Frata c/d’Onofrio. Decizia a suscitat ample comentarii. A se vedea, de exemplu, Recueil Dalloz, 1996, Sommaires commentés, p. 120, obs. R. Libchaber; Recueil Dalloz, 1997, Jurisprudence, p. 155-157, note G. Pignarre; S. Hoquet-Berg, La transformation d’une obligation naturelle de reconnaissance en obligation civile (Cass. civ. 1re, 10 oct. 1995), Petites Affiches, 23 août 1996, p. 9-17; N. Molfessis, L’obligation naturelle devant la Cour de cassation: remarques sur un arrêt rendu par la première Chambre civile, le 10 octobre 1995, Recueil Dalloz, 1997.I. Chronique, p. 85-91.
[31] În noua sa formulă, art. 1101 stabilește: „Contractul este un acord de voințe între două sau mai multe persoane destinat să creeze, să modifice, să transmită sau să stingă obligații”.
[32] Întrucât evită atât termenul de obligație naturală, cât și calificarea promisiunii de executare ca act unilateral.
[33] Siegel, Das Versprechen als Verpflichtungsgrund in heutigen Recht, apud J. Martin de la Moutte¸ L’acte juridique unilatéral…, op. cit., §277, p. 259 și urm.
[34] Reamintim că în Germania, Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch) a intrat în vigoare abia în 1900, la aproape un secol de la apariția Codului Napoleon din 1804.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.