Analiză asupra unor decizii ale Curții Constituționale în materia camerei preliminare
Teodor-Viorel Gheorghe - martie 1, 2018Or, este ușor de concluzionat că toate acestea sunt în același timp și obiect al probațiunii pe fondul cauzei, neputând fi evitate. S-ar putea replica faptul că suprapunerea de probațiune nu este importantă, câtă vreme, fie în camera preliminară, fie în cursul judecății, ea este realizată de unul și același judecător, cu garanțiile citării, apărării, prezenței părților și contradictorialității. Nu este însă așa. Una dintre garanțiile esențiale ale procesului echitabil este și publicitatea, care lipsește în cazul administrării de probe în camera preliminară. O a doua regulă subliniată de Curtea de la Strasbourg este continuitatea completului de judecată, care nu va fi respectată în cazul, spre exemplu, în care administrarea probelor în camera preliminară pentru verificarea legalității administrării probelor acuzării se face nu de judecătorul camerei preliminare în fond, ci de cel din contestație, care, dacă este de la nivelul unui tribunal, nici nu mai poate avea vreo răspundere cu privire la soarta procesului pe fond, întrucât apelul va fi judecat de curtea de apel. Or, un judecător de cameră preliminară care administrează – antamând inevitabil și probleme ale fondului – selectiv unele mijloace de probă pentru a stabili situații disparate în raport cu ansamblul procesului, fie că este viitorul complet de judecată, fie că nu, nu are cum să administreze acele probe la fel de coerent, cursiv și coroborat precum completul de judecată, astfel încât să garanteze obținerea de probe fiabile și să surprindă contradicțiile dintre acestea. Așa încât administrarea de probe în camera preliminară mai degrabă produce un rău judecății, deoarece s-ar oferi părților posibilitatea de a administra probe partinice pe care judecătorul nu are posibilitatea de a le cenzura, corecta, suplimenta din perspectiva comparării lor cu ansamblul probator – pentru că îl limitează obiectul camerei preliminare –, dar care totuși rămân într-un fel sau altul câștigate întregii cauze.
În Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018[17], Curtea Constituțională statuează că prin excluderea probelor se înțelege inclusiv eliminarea fizică a mijloacelor de probă din dosarul cauzei. Pentru a ajunge la această concluzie nemaiîntâlnită în dreptul procesual românesc, reține că păstrarea la dosar a mijloacelor de probă ce conțin probe nelegal obținute va influența raționamentul și convingerea judecătorului, în sensul în care va exista un risc, posibil materializat, de pronunțare a soluției întemeiate pe probele nelegale cu care judecătorul intră în contact pe parcursul judecății – chiar dacă nu vor fi expuse în considerente – și, totodată, va fi încălcată prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil al inculpatului – desigur, raționăm noi, pentru că judecătorul, pe baza probelor nelegale, își va forma opinia că inculpatul este vinovat, iar inculpatul nu se va putea apăra de ele câtă vreme, pe de o parte, astfel de probe sunt excluse formal din cauză, neexistând temei pentru a fi puse în discuție, iar, pe de altă parte, inculpatul nu poate combate prejudecata magistratului câtă vreme nu știe că acesta o are.
Din punct de vedere al analizei conținutului art. 102 C. pr. pen., supus excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că acest text nu prevede dacă aplicarea instituției excluderii probelor trebuie să fie însoțită de îndepărtarea, din dosarele cauzelor penale, a mijloacelor de probă declarate nule sau dacă, dimpotrivă, aceasta presupune menținerea respectivelor mijloace de probă, cu excluderea lor doar din raționamentul juridic al instanței. Apreciind că este necesară clarificarea acestui aspect în vederea garantării efective a dreptului la un proces echitabil și a prezumției de nevinovăție, autoritatea de contencios constituțional a statuat că, pentru garantarea drepturilor procesuale fundamentale menționate și pentru a asigura textului criticat un nivel sporit de claritate, precizie și previzibilitate, noțiunea de „excludere a probelor” presupune a avea două dimensiuni, respectiv dimensiunea juridică (excluderea informației din raționamentul juridic) și dimensiunea eliminării fizice a mijloacelor de probă din dosarele penale (desigur, cele ce conțin probe obținute cu încălcarea legii).
În sfârșit, Curtea își întărește argumentația prin trimitere la soluții similare identificate în legislația procesual penală a Austriei, Croației și Sloveniei, precum și într-o decizie a Curții Constituționale a Sloveniei[18].
În ceea ce ne privește, vom resublinia, mai întâi, diferența de sens între noțiunea de „probă” și noțiunea de „mijloc de probă”. Această diferență a fost făcută expres de legiuitor în art. 97 C. pr. pen., așa încât nu se poate presupune că același legiuitor, în același act normativ, cinci articole mai departe, ar putea utiliza noțiunile cu un alt sens.
Or, astfel fiind, vom observa că art. 102 alin. (3) C. pr. pen., supus interpretării de către Curte, prevede că „Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei”. Acest text se referă, în prima parte, la actele procesuale de dispoziție ale organului de urmărire penală și la mijloacele de probă (actul prin care proba a fost administrată), iar în partea finală, la probă. Dintre ele, legiuitorul a indicat că se exclude (doar) proba, adică informația imaterială, reprezentarea în conștiința umană despre o situație de fapt, o acțiune, un lucru etc. Ca urmare, nu putem fi de acord cu afirmația că legea lasă neclarificat faptul dacă se referă la o excludere juridică sau și la o excludere fizică a materialului probator din dosar. Sub un prim aspect, nu se poate interpreta că „excluderea” se referă la ambele sensuri/dimensiuni indicate de Curte, deoarece excluderea juridică are în vedere proba, în timp ce excluderea fizică are în vedere mijlocul de probă, or, legiuitorul, conștient de diferența dintre cele două noțiuni, s-a referit doar la excluderea probei. Sub al doilea aspect, în dreptul procesual penal nu se poate porni de la presupunerea că ceea ce nu a fost reglementat expres este permis sau că ceea ce nu a fost reglementat a fost omis, pentru că, printr-un astfel de principiu de interpretare, fiecare judecător își va construi propriul cod de procedură. Dimpotrivă, principiul în dreptul procesual este acela că legea procesuală este completă, cel mult fiind completată cu prevederile altei legi procesuale ce constituie dreptul comun declarat expres ca atare (cum este Codul de procedură civilă în raport cu cel de procedură penală), și numai dacă legea incompletă nu prevede – explicit sau implicit – contrariul. Ca atare, dacă legea procesual penală nu a reglementat – și nu a reglementat – eliminarea fizică a mijloacelor de probă din dosar, înseamnă că nu permite o astfel de activitate. Suprapunerea dintre noțiunile de „probă” și „mijloc de probă” însoțite de un principiu discutabil de interpretare a legii procesual penale nu considerăm că sunt de natură a asigura un nivel sporit de claritate, precizie și previzibilitate al textului analizat sau al legii în general, ci dimpotrivă.
În ceea ce privește chestiunea propriu-zisă, anume aceea că menținerea în dosarul judecății a probelor nelegal obținute va afecta echitabilitatea procesului, prezumția de nevinovăție și însuși conținutul hotărârii instanței, datorită cunoașterii lor și formării unei convingeri intime pe baza lor de către completul de judecată, analiza se impune a fi făcută pe (cel puțin) două planuri: 1. Efectele cunoașterii de către instanța de judecată a probelor obținute în mod nelegal/neloial; 2. Consecințele eliminării fizice din dosar a mijloacelor de probă.
La rândul său, primul aspect suscită o serie de întrebări și raționamente, printre care distingem:
– se pune în discuție, în mod implicit, (in)capacitatea judecătorului de memorare și reamintire, din moment ce se avansează ideea că, prin eliminarea fizică din dosar a probelor obținute nelegal, la sfârșitul camerei preliminare și după ce acest judecător le-a pus în dezbatere și le-a analizat în mod expres, inclusiv prin redactarea considerentelor încheierii prevăzute de art. 345 C. pr. pen. (prin urmare, și le-a întipărit bine în memorie, vrând-nevrând), același magistrat nu mai este în pericol de a fi influențat în procesul său cognitiv de informațiile respective, în următoarea perioadă de timp (uneori mai scurtă, alteori ceva mai lungă, pentru că există cauze penale – și nu puține – în care judecata se finalizează la 1-2 termene de judecată după încheierea camerei preliminare și există cauze soluționate în fond după 1-2 ani, timp totuși absolut insuficient pentru ca un om inteligent și „deformat profesional” în materia respectivă să uite conținutul acelor probe excluse[19]). Prin urmare, din acest punct de vedere, nu există nicio garanție că eliminarea fizică a mijloacelor de probă din dosar va conduce la uitarea conținutului lor, și, prin aceasta, la evaluarea materialului probator fără interferența informațiilor obținute nelegal. Departe de a crede, cu experiența noastră de viață și profesională, că există astfel de magistrați, ne exprimăm, dimpotrivă, speranța că astfel de persoane nu vor accede niciodată în magistratură, dat fiind că inteligența superioară și capacitatea de raționament aprofundat – atât de necesare magistratului judecător – se bazează în mare măsură chiar pe acuratețea de lungă durată a memoriei;
– presupunerea certitudinii că judecătorul va lua în considerare și va fi influențat de probele excluse, în ciuda faptului că tot el le-a exclus, constituie o prezumție de rea-credință și vinovăție în privința acestuia, contrare principiului general de la care pornește orice lege –sau act normativ în general – atunci când reglementează anumite atribuții sau obligații ale unor funcționari publici, anume că regula comportamentului uman, cu atât mai mult a unor magistrați „îndoctrinați” să respecte legea, este conformarea la regulile sociale, iar numai excepția este nerespectarea acestora. De altfel, această regulă generală constituie, în opinia noastră, și baza logică a prezumției de nevinovăție;
– există numeroase situații în practica judiciară penală în care anumite informații sunt probe false ca urmare a unor declarații mincinoase, a unor erori neintenționate în prelevarea probelor, a unor calcule expertale greșite – de asemenea neintenționat –, în niciuna dintre aceste situații nepunându-se problema administrării nelegale a probei și a excluderii acesteia. Prin urmare, mijloacele de probă de mai sus rămân în dosar și sunt la dispoziția și în atenția completului de judecată. Dar aceasta nu înseamnă nici că judecătorul le va folosi în procesul decizional, nici că va fi influențat de ele, atât timp cât a descoperit falsitatea lor. Astfel fiind, din această perspectivă, observăm că ipoteza prezentată este similară cu cea privind probele obținute în mod nelegal, singura diferență între ele fiind cauza care le-a făcut a nu fi utilizabile în proces. Prin urmare, este la fel de pertinent să raționăm că, dacă magistratul are capacitatea de a nu se lăsa influențat de probele false, pentru că le-a descoperit a fi false, tot astfel are capacitatea de a nu se lăsa influențat de probele obținute nelegal, tocmai pentru că le-a constatat a fi obținute nelegal. Aceasta pentru că excluderea acestor ultime probe nu este determinată în sine de faptul obținerii lor nelegale, ci de faptul că astfel de metode de obținere a probelor sunt prezumate că pun în pericol chiar fiabilitatea probei, încrederea în veracitatea conținutului ei. Iar magistratul, știind aceasta, se va feri să utilizeze o astfel de probă pentru a-și forma convingerea, deoarece conștientizează că proba ar putea fi falsă (dar din alte cauze decât cele din prima ipoteză) și că ar comite o eroare judiciară.
– întorcându-ne la procedura Codului din 1969, în care probele obținute nelegal și neloial, descoperite ca atare în timpul judecății, au rămas întotdeauna în dosar, ne întrebăm retoric dacă cumva până la 1 februarie 2014, cel puțin sub actuala Constituție din 1991 revizuită în 2003, toate procesele penale în care au existat astfel de probe au stat sub viciul neconstituționalității, din motivele indicate de Curte mai sus, și dacă aceste procese penale pot fi prezumate a fi condus la erori judiciare pentru că judecătorii au fost influențați implicit de probele nelegal administrate. Răspunsul nostru este, evident, negativ și, ca urmare, concluzionăm că nici în condițiile procesului penal actual, cu nimic diferit în componenta pe care o analizăm față de cel anterior, nu există o justificare obiectivă a îndepărtării unor mijloace de probă din dosar;
– în ceea ce privește afectarea prezumției de nevinovăție prin ipotetica formare a convingerii intime în baza probelor excluse, trebuie să evidențiem că judecătorul se confruntă permanent cu această analiză în interiorul conștiinței sale, nu numai în cazul unor astfel de probe, dar și în toate acele dosare în care practic vinovăția transpare din toate probele dosarului, inclusiv din declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptei. Totuși, atât legea română, cât și Curtea Europeană dau credit judecătorului în ceea ce privește capacitatea sa de a fi imparțial și de a da eficiență prezumției de nevinovăție până la pronunțarea hotărârii, chiar în prezența probelor puternice de vinovăție. Ca atare, nu vedem un argument hotărâtor pentru care judecătorul, deși creditat că nu afectează prezumția de nevinovăție luând cunoștință despre probe în acuzare evidente și de necontestat, ar fi prezumat totuși că încalcă această prezumție și dreptul la un proces echitabil când ia cunoștință despre probele excluse.
Asupra celui de-al doilea aspect, cel al consecințelor eliminării fizice din dosar a mijloacelor de probă, dorim să scoatem în evidență următoarele:
Mai întâi trebuie să remarcăm că un mijloc de probă nu conține o (singură) probă, ci conține, cel mai adesea, o multitudine de probe, chiar și de ordinul sutelor. Este suficient să dăm exemplul unei declarații ample a unui martor, în care furnizează multiple amănunte dintr-un anumit moment al săvârșirii infracțiunii sau din momente diferite, fiecare dintre aceste amănunte constituind, ca informație, o probă de sine stătătoare, adică exprimarea unei anume situații de fapt: unde era inculpatul, cum era îmbrăcat, cu ce a circulat, ce schimburi de cuvinte a purtat cu victima, ce obiect a folosit împotriva ei și așa mai departe, toate putând să fie importante în ansamblul evaluării probelor.
[17] Publicată în M. Of. nr. 177 din 26 februarie 2018.
[18] Nu vom insista în analiza acestei părți a argumentelor Curții Constituționale, fiind suficient să remarcăm că nu se indică legislațiile unor state din care România și-a inspirat de-a lungul timpului propria reglementare (Franța, Italia, Germania) și, prin urmare, este foarte probabil ca sistemul judiciar din Austria, Slovenia, Croația să difere esențial de cel român, încât soluția eliminării probelor din dosare să fie acceptabilă în aceste state, dar nu și în România.
[19] Facem această afirmație cu bună-credință, din perspectiva propriei noastre experiențe profesionale, ca judecător în materie penală cu vechime trecută de 20 de ani.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.