Analiză asupra unor decizii ale Curții Constituționale în materia camerei preliminare
Teodor-Viorel Gheorghe - martie 1, 2018În sfârșit, ca un corolar al celor expuse, trebuie subliniat că nu orice hotărâre definitivă are automat și autoritate de lucru judecat. Există hotărâri în care autoritatea de lucru judecat se păstrează numai dacă starea de fapt rămâne neschimbată (rebus sic standibus)[8] – precum, în materie civilă, ordonanța președințială, încredințarea copiilor minori, punerea sub interdicție, iar, în materie penală, măsurile preventive sau cele asiguratorii – și există hotărâri definitive care, în principiu, nu au autoritate de lucru judecat. Ca atare, în lumina evidențierii, din mai multe perspective, a faptului că dispozițiile încheierii definitive de cameră preliminară pot fi repuse în discuție în cursul judecății, concluzionăm că acest tip de încheiere nu capătă decât o autoritate de lucru judecat provizorie, până la demonstrarea unei alte situații de fapt sau de drept decât cea avută în vedere de judecătorul de cameră preliminară, moment în care se poate statua din nou asupra chestiunii controversate.
În ceea ce privește analiza specifică a textului ce induce problematica analizată, reținem că acesta este art. 346 alin. (5) C. pr. pen., conform căruia „probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei”. Deși textul este simplu și unidirecționat, referindu-se strict doar la probele excluse, jurisprudența și doctrina s-au grăbit să-l interpreteze extensiv, prin metoda per a contrario[9], ajungând la concluzia – greșită – că acest text reglementează atât soarta probelor excluse, cât și a probelor neexcluse, și anume că acestea din urmă rămân definitiv câștigate cauzei, desigur, pe considerentul implicit că o hotărâre – fie ea și încheiere – definitivă are automat și atributul autorității de lucru judecat. Este, de altfel, și concluzia instanței de contencios constituțional formulată în Decizia nr. 641/2014, par. 59, și în Decizia nr. 802/2017, par. 27. De aici au urmat concluziile în lanț – toate greșite, în opinia noastră – privind suveranitatea judecătorului de cameră preliminară în stabilirea legalității administrării probelor (nu și a nelegalității), apoi privind necesitatea asigurării tuturor instrumentelor juridice acestuia (în concret, posibilitatea administrării oricărei probe) pentru a putea investiga și verifica în camera preliminară legalitatea administrării probelor, în sfârșit, aserțiunea că instanța de judecată ar fi împiedicată de autoritatea de lucru judecat să verifice ea însăși legalitatea administrării unor probe.
Or, nimic nu are, nu poate avea și nu trebuie să aibă autoritate de lucru judecat în fața instanței de judecată penale atunci când stabilește faptele și vinovăția unei persoane. Este de remarcat că nici măcar hotărârea definitivă a instanței civile nu are o astfel de autoritate în fața instanței penale[10], cu atât mai puțin o încheiere penală premergătoare judecății. Potrivit statuărilor Curții, în vechiul Cod de procedură penală, valorificarea excepției privind nelegalitatea mijloacelor de probă se realiza în etapa dezbaterilor, iar considerentele (expunerea) hotărârii cuprindeau, între altele, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, precum și a celor care au fost înlăturate. Nu avem niciun fundament rezonabil pentru a reține că în actuala procedură instanța de judecată este lipsită de dreptul de a analiza ea însăși orice aspect al probelor și mijloacelor de probă care i-ar putea influența decizia, câtă vreme „instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate”[11] – fără a distinge între evaluarea asupra veracității lor și evaluarea asupra compromiterii lor din cauza modului în care au fost obținute. Totodată, nu există niciun argument logic pentru care instanța de judecată, constatând din administrarea probelor că unele dintre ele au fost obținute nelegal, să nu le poată exclude ea însăși, deși, în exercitarea căii de atac extraordinare a revizuirii[12], acestea totuși pot fi înlăturate, iar hotărârea poate fi reformată. Mai mult, nu vedem rațiunea pentru care, în condițiile în care judecătorul fondului a luat cunoștință despre obținerea nelegală a unor probe, dar – prin ipoteză – nu le-a putut exclude, să fie închisă calea revizuirii întemeiate pe art. 453 lit. a) C. pr. pen., pe motiv că faptele și împrejurările care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate – adică cele ce dovedesc nelegalitatea administrării probelor – au fost cunoscute la soluționarea cauzei. De altfel, prin par. 28-29 ale Deciziei nr. 802/2017, Curtea Constituțională produce un reviriment jurisprudențial important[13] în raport cu cele concluzionate în Decizia nr. 641/2014, admițând că instanța de judecată poate relua analiza loialității obținerii probelor, deși această analiză a fost făcută anterior de judecătorul de camera preliminară.
Considerăm necesar a adăuga o explicație și dintr-o altă perspectivă în ceea ce privește modul în care ar trebui interpretată natura și funcția camerei preliminare în dreptul procesual român, spre deosebire de procedura similară din alte sisteme de drept.
Camera preliminară a fost preluată, ca instituție juridică separată de judecata propriu-zisă, din legislația statelor în care judecata cauzelor penale se face (inclusiv) de curțile cu jurați, ea fiind însă adaptată la specificul procesului penal român. Din acest punct de vedere, nu este obligatoriu să existe similitudine între scopul procedurii de filtru instituite în statele cu curți de juri și cel urmărit în procesul român.
În cadrul sistemului judiciar bazat pe verdictul juraților, aceștia, pe de o parte, îl pronunță sub impresia și în urma analizei proprii, intime, a probelor de care au luat cunoștință, iar, pe de altă parte, nu sunt obligați să motiveze votul dat, din acest punct de vedere neputând fi cunoscute raționamentul lor ori probele pe care și-au întemeiat verdictul. La acestea se adaugă și faptul că jurații sunt persoane din diferite medii și ocupații, de principiu fără pregătire sau experiență juridică, care prezintă un risc mult mai pronunțat de a avea un raționament greșit sau de a interpreta eronat anumite fapte ori de a înțelege în profunzime posibilele consecințe ale obținerii prin metode neortodoxe a unei probe. În aceste condiții, este evident că jurații trebuie protejați de cunoașterea probelor obținute nelegal/neloial, întrucât acestea îi pot influența și nu există niciun control asupra faptului dacă votul lor are sau nu la bază și aceste probe. Iată de ce s-a simțit nevoia unei proceduri preliminare destinate, între altele, oferirii posibilității inculpatului de a solicita excluderea de probe, care să selecteze pentru administrarea în fața juriului numai probele neviciate. Într-adevăr, scopul instituirii acestei proceduri în sistemul acuzatorial îl constituie curățarea (pe cât posibil) integral a probelor nelegale din dosar, înainte de procesul public (trial). Spunem „pe cât posibil”, pentru că, până și în procedura acuzatorială, se admite scăparea de filtru a unor probe compromise din punct de vedere al modului în care au fost obținute, o ulterioară cerere de excludere a acestora putând fi făcută și în cursul judecății[14].
Nu acesta a fost și scopul urmărit de legiuitorul român, chiar dacă, în aparență, procedurile judecătorești anterioare judecății seamănă. Să ne amintim că scopul declarat în expunerea de motive a Codului de procedură penală a fost – așa cum de altfel a reținut și Curtea Constituțională – accelerarea procedurii de judecată. Aceasta nu pentru că vechiul Cod oferea o procedură greoaie pentru identificarea și înlăturarea probelor nelegal administrate (în definitiv, teoretic se pierde tot atât timp în camera preliminară cât în faza de judecată pentru administrarea probelor care să dovedească nelegalitatea obținerii unor probe la urmărirea penală), ci pentru că, în procedura prevăzută de art. 300 C. pr. pen. 1969, verificarea regularității rechizitoriului (incluzând și actele de urmărire penală ce-l susțineau) și a competenței de judecată se lungea uneori pe o durată mare, nedefinită și necontrolabilă în timp, situație la care se adăuga posibilitatea restituirii cauzei la procuror pe criterii mai mult sau mai puțin clare și discutabile.
Așa fiind, pe lângă verificarea competenței și legalității sesizării instanței, ca obiect primordial al camerei preliminare „românești”, a fost introdus și obiectul secundar al verificării legalității administrării probelor, dar nu gândit în aceleași limite, rigori și scop ca cel din legislațiile ce reglementează curțile cu juri, ci doar în limita identificării probelor nelegale/neloiale în mod facil, prin simpla examinare a înscrisurilor dosarului de urmărire penală și a explicațiilor inculpatului sau, în etapa Legii nr. 75/2016, prin examinarea în plus a unor înscrisuri noi și în lumina susținerilor părților și persoanei vătămate. De ce așa, și nu o verificare completă? Pentru că se obține celeritatea atât a procedurii de cameră preliminară, cât și a judecății înseși, din moment ce instanța și participanții nu vor mai pierde timpul cu discutarea, reanalizarea, re-probarea unor probe care din start se văd a fi neconforme și supuse sancțiunii excluderii. Pentru că, așa cum a fost gândit textul art. 346 alin. (5) C. pr. pen., numai eliminarea probelor avea efect obligatoriu pentru judecată, nu și menținerea celorlalte probe, care erau lăsate la dispoziția instanței inclusiv sub aspectul verificării legalității administrării lor, cum de altfel era întreaga reglementare și practică judiciară anterioară, de care Codul nou nu s-a îndepărtat în mod principial, oricât ar crede unii juriști altfel. Astfel, nu exista niciun pericol pentru ca o probă compromisă să rămână neexaminată complet, tot astfel cum, în procedura Codului din 1969, toate probele puteau fi contestate și verificate eficient sub aspectul modului în care au fost obținute de organul de urmărire penală. În sfârșit, pentru că procesul penal român nu se finalizează printr-un verdict al unor profani, ci printr-o decizie a unui/unor specialiști și practicieni ai dreptului penal, și, mai mult, printr-o hotărâre motivată cu trimitere la toate probele administrate, în acest fel putându-se verifica faptul că judecătorul nu și-a întemeiat soluția pe probe nelegal administrate, și, ca atare, neexistând nevoia ca astfel de probe să-i fie ascunse, ci dimpotrivă (vom reveni asupra acestei afirmații la examinarea Deciziei Curții Constituționale nr. 22/2018).
Față de cele de mai sus, apreciem că nu rezistă argumentele instanței de contencios constituțional privind neconstituționalitatea constatată repetat a art. 345 alin. (1) C. pr. pen., câtă vreme: prevederile legale nu împiedică formal instanța de judecată să reanalizeze legalitatea administrării probelor menținute în camera preliminară; echitatea procesului este asigurată pe deplin de instanța de judecată în ceea ce privește posibilitatea administrării oricărei probe, de către orice participant la proces, pentru dovedirea nelegalității administrării probelor în cursul urmăririi penale, nefiind necesară o astfel de dezvoltare a procedurii în camera preliminară; încheierea de cameră preliminară nu are autoritate de lucru judecat pentru instanța de judecată. Din această ultimă perspectivă, împrejurarea că instanța de judecată nu poate reanaliza legalitatea obținerii probelor excluse nu se datorează autorității de lucru judecat, ci faptului că procedura nu dă în competență instanței o astfel de verificare. În schimb, instanța va putea readministra, în condiții de legalitate, noi mijloace de probă prin care se poate ajunge la obținerea acelorași probe anterior excluse în camera preliminară sau, dimpotrivă, prin care acele probe vor fi infirmate sub aspectul conținutului/temeiniciei lor.
Nu suntem de acord nici cu concluzia că „rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalității probelor are o influență directă asupra judecății pe fond, putând fi decisiv pentru stabilirea vinovăției ori nevinovăției inculpatului”; aceasta pentru că, în situația probelor neexcluse – aceasta fiind ipoteza luată în considerare – ele pot fi repuse în discuție în cursul judecății sub aspectul legalității administrării lor, pot fi administrate alte probe pentru dovedirea nelegalității sau pot fi contestate prin analiza a înseși elementelor lor.
În ceea ce privește posibilitatea propriu-zisă de a dezbate orice probă în camera preliminară pentru a verifica strict legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale, desigur, aceasta este o imposibilitate obiectivă în mare parte dintre situații și este suficient să argumentăm un singur exemplu în acest sens pentru a demonstra afirmația. Să analizăm, de exemplu, posibilitatea demonstrării în camera preliminară a obținerii probelor prin provocare – procedeu interzis de art. 101 alin. (3) C. pr. pen. –, dar fără a pătrunde și în administrarea probelor pe fondul cauzei, deoarece este un atribut ce revine instanței de judecată. Potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, „orice motiv discutabil privind provocarea impune instanțelor obligația de a-l examina într-un mod compatibil cu dreptul la un proces echitabil. Procedura care trebuie urmată trebuie să fie contradictorie, aprofundată, cuprinzătoare și concludentă cu privire la problema provocării (…)[15]. Agenții sub acoperire și alți martori care ar putea depune mărturie cu privire la problema provocării trebuie să poată fi audiați în instanță și să fie examinați de apărare (…)[16]”. Provocarea presupune o demarcație foarte fină în planul elementului intențional al inculpatului, în sensul de a se stabili dacă fără imboldul agentului provocator acesta ar mai fi săvârșit fapta. Totodată, proba provocării –provocare despre care ne așteptăm, desigur, să fie conspirată – implică demonstrarea unor elemente adiacente acesteia, a situațiilor prealabile faptei, a comportamentului anterior neinfracțional al acuzatului etc., pentru a contura cel puțin probabilitatea existenței provocării și a inexistenței hotărârii infracționale anterioare a acestuia.
[8] G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All, București, 1995, p. 236.
[9] Inaplicabilă în chestiune, potrivit legilor logicii formale. Este ca și cum afirmația „ieri nu a plouat” ar duce la concluzia automată că s-a făcut și afirmația implicită „azi plouă”, ceea ce este evident fals.
[10] Art. 28 alin. (2) C. pr. pen.
[11] Art. 103 alin. (2) C. pr. pen.
[12] Art. 453 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen. prevăd cazuri de revizuire ce pot fi aplicabile și situațiilor de obținere nelegală a probelor.
[13] Soluție interpretativă pe care noi am susținut-o constant încă din debutul aplicării noului Cod de procedură penală; a se vedea, în acest sens, T.-V. Gheorghe, în N. Volonciu, A.-S. Uzlău (coord.), Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 693; ed. a 2-a, revizuită și adăugită, 2015, p. 729; ediție aniversară Nicolae Volonciu – 90 de ani, 2017, p. 798.
[14] Gh. Mateuț, O noutate pentru procedura penală română: invalidarea probelor obținute în mod ilegal, în Dreptul nr. 7/2004, p. 141.
[15] CEDO, Cauza Lagutin și alții c. Rusiei, par. 94.
[16] Ibidem, par. 101.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.