Alegeri europene: reguli europene și naționale. Scurte considerații privind cadrul legislativ al alegerilor pentru Parlamentul European

Eterogenitatea normelor electorale este reliefată de diferențele între normele electorale adoptate de statele membre în ceea ce privește pragul electoral[18], metodele de calcul[19], circumscripțiile electorale[20], caracterul obligatoriu/sau nu, al votului[21] etc.

Deși fiecare Stat Membru este liber să-și aleagă propriul sistem electoral pentru alegerile europarlamentare, această libertate este limitată de următoarele constrângeri:

– să fie un sistem proporțional (în care numărul de locuri câștigate de un partid politic să fie proporțional cu numărul de voturi primite);
– să fie organizat sub formă de listă de partid sau sub forma de vot unic transferabil;
– pot fi organizate mai multe circumscripții pe țară dacă această împărțire nu va afecta proporționalitatea rezultatelor alegerilor;
– pragul electoral nu poate fi mai mare de 5 procente.

Prin Decizia 2018/994 (UE, Euratom) a Consiliului din 13 iulie 2018[22] au fost aduse modificări Actului electoral din 1976. Astfel:

– a fost stabilit un prag minim de 2% până la 5% pentru circumscripțiile cu mai mult de 35 de locuri (inclusiv statele membre cu o singură circumscripție – prevedere ce ar trebui să se aplice cel târziu înainte de alegerile europene din 2024. Toate statele membre sunt obligate să utilizeze un sistem bazat pe principiul reprezentării proporționale.
– au fost introduse dispoziții/ articole noi:

Articolul 4a: „Statele membre pot prevedea posibilități pentru votul anticipat, votul prin corespondență și votul electronic și prin internet în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European. În acest caz, statele membre adoptă măsuri suficiente pentru a asigura în special fiabilitatea rezultatului, secretul votului și protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii”.

Articolul 9a: „În conformitate cu procedurile lor electorale naționale, statele membre pot lua măsurile necesare pentru a permite cetățenilor lor cu reședința în țări terțe să voteze la alegerile pentru Parlamentul European”.

Articolul 9b: „(1) Fiecare stat membru desemnează o autoritate de contact responsabilă pentru schimbul de date privind alegătorii și candidații cu structurile omoloage din celelalte state membre. (2) Fără a aduce atingere dispozițiilor naționale privind înscrierea alegătorilor pe listele electorale și depunerea candidaturilor, autoritatea menționată la alin. (1) începe, în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil în materie de protecție a datelor cu caracter personal, să transmită structurilor sale omoloage, cu cel puțin șase săptămâni înainte de prima zi a perioadei electorale menționate la art. 10 alin. (1), datele indicate în Directiva 93/109/CE a Consiliului (*) în ceea ce privește cetățenii Uniunii care au fost înscriși pe listele electorale sau și-au prezentat candidatura într-un stat membru ai cărui resortisanți nu sunt”.

În prezent, sistemul politic european este în continuare acerb criticat pentru deficitul său democratic, iar ochii celor care își doresc corectarea acestuia s-au întors adesea către alegerile europene. Nemulțumirile față de acestea se datorează faptului că sunt dominate încă de dezbaterile politice naționale, iar participarea electorilor este una scăzută[23].

În dorința de a adapta Legea electorală din 1976 noilor realități, în virtutea prerogativei sale de a iniția o procedură de reformă a sistemului electoral european și de a face propuneri în acest sens, Parlamentul European, la 11 noiembrie 2015, a adoptat în plen propunerea referitoare la dispozițiile de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, pe care a transmis-o Consiliului spre deliberare și decizie în temeiul art. 223 alin. (1) din TFUE[24].

Au fost propuse o serie de măsuri vizând consolidarea dimensiunii europene a alegerilor și asigurarea unei mai mari egalități electorale pentru cetățenii Uniunii. Astfel:

– Parlamentul recomandă Statelor Membre că ar trebui să ia în considerare modalitățile de a armoniza pragul de vârstă minimă la 16 ani.
– în campania pentru alegerile europene ar trebui să fie nominalizați oficial, la nivelul UE, candidați la poziția de președinte al Comisiei Europene („Spitzenkandidaten”). Acești candidați ar trebui să se prezinte în alegerile pentru PE individual și să fie nominalizați cu cel puțin 12 săptămâni înainte de alegeri, se mai spune în text.
– Pentru stabilirea listelor electorale, Parlamentul a votat termenul de 12 săptămâni înaintea alegerilor.
– Pentru țările mai mari, PE susține praguri electorale obligatorii între 3 și 5% din voturi. Ținând cont de sistemele existente în prezent, Spania și Germania ar trebui să introducă astfel de praguri obligatorii.
– Dreptul de a vota în străinătate; toți cetățenii care trăiesc în străinătate trebuie să poată vota în alegerile pentru Parlamentul European, de aceea sisteme de vot electronic, online sau prin corespondență trebuie să fie disponibile în toate statele membre[25].

3. Legislația națională – Cadrul juridic și organizatoric al alegerilor europene

Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat și modificarea cadrului legislativ în materie electorală.

Prin art. 38[26] din Constituție a fost consacrat „Dreptul de a fi ales în Parlamentul European”.

Potrivit dispoziției constituționale: „În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European”.

Prin acte normative infraconstituționale, legiuitorul ordinar – în temeiul art. 73 alin. 3 lit. a) din Constituție, potrivit căruia sistemul electoral se reglementează prin lege organică, a detaliat condițiile necesare exercitării în concret a acestui drept.

Cadrul juridic general pentru organizarea și desfășurarea alegerii membrilor din România în Parlamentul European a fost stabilit prin Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European[27].

Legea nr.33/2007 transpune Directiva Consiliului nr. 93/109/CE din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au reședință într-un stat membru în care nu sunt resortisanți și Actul din 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European, prin vot universal direct.

Legea dispune că „membrii din România în Parlamentul European sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”, pentru un mandat de 5 ani.

Membrii din România în Parlamentul European se aleg pe bază scrutin de listă (listă de partid închisă/ lista este blocată iar candidații sunt aleși în ordinea hotărâtă de partid), potrivit principiului reprezentării proporționale, și pe bază de candidaturi independente.

Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, teritoriul României constituie o singură circumscripție electorală.

Potrivit Legii, cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European, iar dreptul de a fi ales este recunoscut cetățenilor români care au drept de vot și au împlinit, până în ziua de referință inclusiv, vârsta de 23 de ani[28].

Dreptul la vot este recunoscut deopotrivă alegătorilor comunitari, cât și alegătorilor resortisanți [29], iar dreptul de a fi aleși ca membri din România în Parlamentul European, în aceleași condiții ca și cetățenii români, sub rezerva îndeplinirii cerințelor legii, este expres recunoscut – prin art. 5 alin. 9,lcetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, în sensul art. 17 alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, cu modificările și completările ulterioare, care au reședința sau domiciliul pe teritoriul României. Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, atât alegătorul resortisant, cât și alegătorul comunitar au dreptul la un singur vot.

Listele electorale sunt permanente – în care sunt înscriși alegătorii resortisanți și speciale –în care sunt înscriși, la cerere, de către primarul unității administrativ-teritoriale în care își au reședința sau domiciliul, alegătorii comunitari.

Propunerile de candidaturi se depun și se înregistrează la Biroul Electoral Central cel mai târziu cu 60 de zile înainte de ziua de referință.

Fiecare partid politic, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianță politică sau alianță electorală care participă la alegerile pentru Parlamentul European, în condițiile prezentei legi, poate depune numai o singură listă de candidați, la nivel național. Numărul de candidați de pe fiecare listă poate fi cu maxim 10 mai mare decât numărul mandatelor repartizate României în Parlamentul European[30], iar listele de candidați trebuie să asigure reprezentarea ambelor sexe.

Pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidați propuse de partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau alianțele electorale trebuie însoțite de o listă cuprinzând cel puțin 200.000 de susținători, iar candidatul independent poate participa la alegeri individual dacă este susținut de cel puțin 100.000 de alegători[31].

Instanța de contencios constituțional a statuat că instituirea condiției legale privind depunerea listei cu semnături nu contravine prevederilor Legii fundamentale ci „reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcție sau demnitate publică își dovedește potențialul de reprezentativitate și arată, în același timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar și de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exercițiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea și susținerea electoratului, astfel încât să existe șanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european”[32].

Referitor la mecanismul de verificare a listelor de susținători, în cazul alegerilor europarlamentare, Autoritatea Electorală Permanentă a propus ca „posibile soluții”: reducerea numărului de susținători cerut de lege; utilizarea semnăturilor electronice; completarea unor formulare de susținere, de către alegători, formulare care să fie centralizate ulterior, precizând însă că nu se pronunță „ferm în favoarea uneia sau alteia” dintre aceste soluții și că doar „atragem atenția asupra incertitudinii datelor înscrise în listele de susținători”[33].

Prin art.34, Legea stabilește regulile cu privire la secțiile de votare organizate în țară și străinătate, fără a reglementa votul prin corespondență[34].

Inițiativele legislative ce au vizat extinderea votului prin corespondență inclusiv la alegerile europarlamentare au rămas la nivel de simple propuneri. Opozanții votul prin corespondență și votul electronic la distanță se prevalează de faptul că aceste forme de vot nu permit același grad de observare și securizare a operațiunilor electorale ca și votul în persoană, fiind surse greu de controlat ale fraudelor electorale. Însă frauda -determinată, în principal, de acțiunile partidelor politice, este posibilă în orice sistem electoral, fiind unanim acceptat că poate fi combătută printr-un cadru legislativ performant.

Pragul electoral de atribuire a mandatelor pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale reprezintă 5% din totalul voturilor valabil exprimate.

Candidaților independenți li se pot atribui mandate dacă au obținut un număr de voturi valabil exprimat cel puțin egal cu coeficientul electoral național[35].


[18] În prezent, următoarele state membre aplică praguri: Franța (în funcție de circumscripție), Lituania, Polonia, Slovacia, Republica Cehă, România, Croația, Letonia și Ungaria (5%); Austria, Italia și Suedia (4%); Grecia (3%); și Cipru (1,8%). Celelalte state membre nu aplică praguri.

[19] Cea mai răspândită metodă de distribuire a mandatelor este metoda D’Hondt (în 14 state), urmată de diverse alte combinații.

[20] Germania, Austria, Spania, Olanda, România au optat pentru varianta ca teritoriul lor să constituie o singură circumscripție electorală; Belgia, Franța, Italia au ales să împartă teritoriul țării în mai multe circumscripții în scopul de a nu afecta caracterul proporțional al rezultatului alegerilor.

[21] Votul este obligatoriu în Belgia, Luxemburg, Cipru și Grecia, Bulgaria: obligația de a vota vizează atât cetățenii acestor state, cât și cetățenii UE înregistrați care nu sunt resortisanți ai statului respectiv.

[22] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 178 din 16.07.2018.

[23] http://www.crpe.ro, Sistemul-electoral-pentru-europarlamentare-soluția de compromis&criterii pentru europdeputați, p. 9.

[24] În conformitate cu art. 223 alin. (1) din TFUE, Parlamentul trebuie să aprobe decizia Consiliului, iar statele membre trebuie să o ratifice înainte de intrarea sa în vigoare.

[25] În alegerile europene din 2014, patru state nu au prevăzut o posibilitate pentru cetățenii lor din străinătate de a vota (Republica Cehă, Irlanda, Malta, Slovacia).

[26] Art.38 din Constituție „În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European”.

[27] Publicată în M. Of. nr. 28/16.01.2007, republicată în M. Of. nr. 627 din 31.08.2012.

[28] Vârsta minimă pentru eligibilitate este: – 18 ani în Danemarca, Spania, Olanda, Germania; – 19 ani în Austria; –21 de ani în Belgia; – 23 de ani în Franța; – 25 de ani în Italia.

[29] În sensul Legii, prin alegător comunitar se înțelege orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptul de a alege în România pentru Parlamentul European, având domiciliul sau reședința în România, iar prin alegător resortisant se înțelege orice cetățean al României, cu domiciliul sau reședința în țară ori în străinătate, care are dreptul de a alege membrii din România în Parlamentul European în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

[30] Începând din 2019, România va avea 33 de mandate în Parlamentul European, față de 32 câte are în prezent.

[31] Art. 12 alin. 4 și 6 din Legea nr. 33/2007 R.

[32] Decizia nr.782 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 121 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în M. Of. nr. 406 din 15.06.2009.

[33] Autoritatea Electorală Permanentă, Cartea albă a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din 25 mai 2014, p. 54. Documentul este disponibil la adresa http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/ uploads/2015/06/RAPORT-E UROPARLAMENTARE.pdf.

[34] Votul prin corespondență a fost consacrat în legislația națională prin Legea nr.288/2015 exclusiv pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

[35] Potrivit art. 20 alin. 2 din Lege, „Coeficientul electoral național reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate și numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României”.

Alegeri europene: reguli europene și naționale. Scurte considerații privind cadrul legislativ al alegerilor pentru Parlamentul European was last modified: aprilie 2nd, 2019 by Anca Niță

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii