Adunarea Generală a Asociaților. Natură juridică. Forme și tipuri. Atribuții
Sebastian Bodu - martie 1, 2016Hotărârile legale ale adunării generale sunt obligatorii și pentru asociații care au lipsit sau au votat contra, nu ca urmare a aplicării principiului pacta sunt servanda[30], ci pentru că legea spune asta în mod expres [art. 132 alin. (1) din Legea societăților][31]. Este impropriu a aplica pacta sunt servanda pentru un act neconsimțit, neasumat juridic prin exprimarea voinței[32]. Mai mult, eliminarea calității procesuale la acțiunea în anularea hotărârârii adunării generale față de asociatul care a participat votând „pentru” nu își are nici ea izvorul în forța obligatorie a votului său, ci tot într-o prevedere legală specială [art. 132 alin. (2) din Legea societăților]. Anterior acesteia, era generalmente admis, în special în doctrină și pe alocuri, în jurisprudență [conform art. 165 alin. (2) C. com., n.n.[33]], „că acționarul care participă la o adunare generală și care votează nu își asumă nicio obligație personală, întrucât conduita sa în adunare și felul votului său rămân fără nicio influență asupra libertății sale ulterioare de voință. Această interpretare este bazată pe rațiunea dedusă din faptul că votul unui acționar nu are niciun efect asupra manifestării întregii adunări, decât că, unindu-se și adăugându-se altor voturi exprimate în acest sens de alți acționari, se naște o majoritate care reprezintă voința colectivă și această majoritate obținută nu leagă pe acționarii care au contribuit la formarea ei, ci numai societatea a cărei expresie ei o reprezintă”[34]. Neaplicarea principiului forței obligatorii a fost considerat ca o derogare în materia organizărilor colective, așa cum sunt adunările generale[35]. Faptul că asociatul care a votat favorabil nu poate cere nulitatea este, după cum vedem, o inovație ulterioară a legiuitorului ce constă, credem noi, într-o limitare a unui drept societar, în speță, procesual. Așa cum spuneam anterior, o mică parte a jurisprudenței[36] și o mare parte a doctrinei considerau – anterior limitării prin lege a calității procesuale – că votul favorabil nu îl leagă pe asociat nici măcar în ceea ce privește admisibilitatea cererii de anulare a hotărârii adunării[37], pe când restul doctrinei, mai puțină[38], și majoritatea jurisprudenței[39] considerau că acesta nu mai poate ataca hotărârea în speță (inclusiv bazându-se pe principiile generale ale actului juridic civil[40]). Această divergență a fost tranșată de legiuitor prin art. 230 alin. (2) din Codul Comercial Carol al II-lea[41], transpus în actualul art. 132 alin. (2) din Legea societăților. În afara limitării acestui drept societar procesual, asociatul nu este ținut de hotărârea adunării în sensul că nu îi creează nici obligații, nici răspunderi, precum un act juridic, ceea ce înseamnă că poate vota într-o adunare ulterioară într-un mod flagrant diferit de votul anterior.
De asemenea, contrar principiului relativității, efectele hotărârii luate în limitele legii și actului constitutiv se răsfrâng asupra oricărui asociat, chiar și atunci când a votat contra sau nu a participat la adunare. La fel, efectele anulării hotărârii la cererea unui asociat se răsfrâng asupra tuturor asociaților, chiar dacă nu au fost parte în proces sau nici măcar nu au atacat-o.
Nu în ultimul rând, hotărârea adunării nu este susceptibilă de confirmare tacită, nici măcar prin neatacarea ei de către asociatul care nu a participat sau care a votat „împotrivă“[42] sau prin acceptarea efectelor hotărârii (de exemplu, încasează dividendele sau subscrie acțiunile emise în vederea majorării capitalului social) ca pe niște beneficii[43]. Neatacarea hotărârii poate să însemne pur și simplu un credit sau o speranță față de atingerea obiectivelor societare prin hotărârea luată de majoritate. Iar așa-zisele beneficii sunt, de fapt, exerciții ale drepturilor societare ulterioare adoptării deciziei, indiferent după cum „beneficiarii“ au participat sau nu la adunare, după cum au votat favorabil sau contra ori după cum au atacat sau nu hotărârea adunării generale.
Adunările generale ale asociaților sunt caracterizate de formalism, adică respectarea unui ritual în ceea ce privește convocarea, constituirea și deliberarea, abaterile fiind, în general, sancționate cu nulitatea hotărârii astfel luate. S-a spus într-un mod foarte plastic că originea formalismului se află în „nevoia firească de a transmite unei abstracțiuni impulsul material al faptului concret împlinit, găsindu-și aplicații remarcabile în dreptul public, cum ar fi, sistemul organizațional al instanțelor de judecată în care judecătorul cercetează pricinile și pronunță hotărâri valabile numai în cadrul solemn al formalismului judiciar”[44]. Acest formalism nu transformă hotărârea adunării generale într-un act solemn deoarece nu manifestarea de voință individuală este îmbrăcată în haina solemnității, ci doar pregătirea și desfășurarea adunării trebuie să respecte ritualul prescris de lege. În concluzie, hotărârea adunării generale nu este un act solemn, ci, din punct de vedere al forței probante, un început de dovadă scrisă[45].
3. Forme și tipuri de adunări generale
În funcție de atribuțiile ce cad în competența ei, adunarea generală este de trei forme[46]: (i) constitutivă, (ii) ordinară și (iii) extraordinară. Această distincție terminologică legală o regăsim doar la societățile pe acțiuni, la celelalte forme societare neexistând o diferențiere a atribuțiunilor care să împartă adunarea în ordinară și extraordinară. Adunarea constitutivă este adunarea celor care au subscris acțiuni în carul unei subscripții publice de înființare a unei societăți pe acțiuni. Ea se numește „constitutivă”, întrucât este prima adunare generală și cea care decide chiar asupra constituirii societății[47].
În funcție de clasa (categoria) de acțiuni deținute de acționarii unei societăți pe acțiuni, adunările acționarilor sunt de două tipuri (i) adunarea deținătorilor de acțiuni ordinare și (ii) adunarea deținătorilor de acțiuni preferențiale (acționari privilegiați). Deoarece doar prima este competentă să decidă pentru persoana juridică, fiind locul unde se formează voința societară, aceasta este cea pe care o numim „adunare generală”. Cea de-a doua se întrunește doar pentru a apăra drepturile acționarilor privilegiați în raport cu persoana juridică emitentă sau pentru a face propuneri acesteia din urmă și o numim „adunare specială”. Deținătorii de acțiuni dintr-o anumită categorie nu pot vota în adunarea deținătorilor dintr-altă categorie, cu excepția acționarilor privilegiați care dobândesc drept de vot în adunarea generală pentru a constrânge societatea să le plătească dividendele restante[48]. Întrucât celelalte forme societare nu pot emite titluri de participare de mai multe clase, adunarea generală este unică și întrunește deținătorii acestor titluri (părți sociale sau părți de interes).
[30] Pentru o opinie contrară vezi, Lucian Săuleanu – op. cit., p. 4 și Cristian Duțescu – Drepturile acționarilor, ed. a 2-a, Edit. C.H. Beck, București, 2007, p. 19.
[31] S-a spus în doctrină și faptul că obligativitatea față de asociații este efectul heteronormativității mai sus amintite (Lucian Bojin – op. cit., p. 81) sau că vine din faptul că a fost parcursă o anumită procedură: convocare, întrunire, deliberare, votare, înregistrare (Maurice Hauriou, apud Lucian Bojin – op. cit., p. 67). Cum natura juridică a hotărârii adunării este una sui generis, credem că încercările de a determina cauzele pentru care efectele ei se răsfrâng asupra tuturor asociaților devin pură filozofie, motiv pentru care apreciem că e suficient, de această dată, să argumentăm că acest lucru se întâmplă pur și simplu ope legis: majoritatea decide și minoritatea se supune. Există și alte situații juridice, chiar din dreptul comun, în care efectele se produc asupra unor terți desăvârșiți față de un act juridic, precum în cazul acțiunilor directe.
[32] S-a spus că pacta sunt servanda rezultă din actul constitutiv, semnat de toți asociați (Ioan Adam, Codruț Nicolae Savu – Legea societăților comerciale, comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2010, p. 395). Replicăm că hotărârea adunării generale este un act de sine stătător, care nu se produce în nici un fel în temeiul actului constitutiv, ci în temeiul legii, pe de-o parte, iar pe de altă parte acesta din urmă este obligatoriu și pentru asociații care au votat contra sau au lipsit de la adunarea generală indiferent după cum au semnat sau nu actul constitutiv.
[33] „Orice asociat se poate opune la deciziunile care, într-un chip învederat, sunt contrarii actului constitutiv, statutelor și legii […]”.
[34] Trib. Ilfov, Secția I. com., Decizia nr. 2485 din 22 decembrie 1932, comentată de Stelian Ionescu – Dacă acționarul care a votat „cognita causa“ într-o adunare generală mai poate ataca în nulitate deciziunea acelei adunări?, în Revista de drept comercial și studii economice, anul 1934, p. 178.
[35] Paul I. Demetrescu – Atacarea deciziunilor adunărilor generale ale acţionarilor, în Revista de drept comercial și studii economice, anul 1941, p. 528.
[36] Ap. Turin, decizia din 29 februarie 1924, în M. A. Dumitrescu – Codul de comerciu adnotat, Edit. Cugetarea, S. Ciornei și P. C. Georgescu, București, 1926, vol. I, p. 390.
[37] Navarrini: „O deliberare legală este obligatorie pentru toți, o deliberare ilegală nu este valabilă pentru nimeni“; Mori: „Împrejurarea că asociatul a votat pentru, cu majoritatea, că a executat deliberarea, că în conformitate cu dânsa a asumat obligații, nu face să dispară neregularitățile, nu dă forță de lege deliberării, nu elimină elementele acțiunii, mijlocul acordat contra unei asemenea deliberări ilegale cu formula largă care nu se distinge: orice asociat“. Thaller: „Îndată ce deliberarea e neregulată, fie în formă, fie în fond, oricare interesat are dreptul să ceară judecătorește anularea deliberării. Orice acționar, chiar dacă a participat în mod favorabil la vot, are dreptul să exercite acțiunea“; Vivante: „Prin opozițiunea lui, asociatul lucrează ca organ de apărare a societății și e mai bine că se deșteaptă târziu pentru această apărare decât niciodată“. M. A. Dumitrescu, autorul autohton care îi citează pe reputații autori italieni și francezi, conchide că „votul nu face să dispară călcarea statutelor și a legii […]. Apoi se poate ca acționarul care a votat pentru să descopere pe urmă că deliberarea era ilegală“ (op. cit., vol. VI, p. 316 și urm.). În același sens, Dimitrie G. Maxim – Acționarul care a votat „cognita causa” într-o adunare generală a unei societăți pe acțiuni poate ataca în nulitate deciziunea unei atare adunări?, în Revista de drept comercial și studii economice, 1934, p. 266: „Acționarul ce face opozițiune într-un interes social, oricum ar fi privit ca organ social, este just să i se admită de a reveni asupra votului dat, întrucât ulterior își dă seama că s-au violat, s-au nesocotit drepturi necontestate de adunare, unde nici chiar formele nu au fost păzite“ și Paul I. Demetrescu – Protecțiunea acționariatului în societățile pe acţiuni, în Revista de drept comercial și studii economice, anul 1936, p. 168, care achiesează la poziția autorului anterior citat.
[38] Vidari și Wahl.
[39] Cass. Turin, decizia din 11 aprilie 1888, Cass. Roma, decizia din 20 aprilie 1896, Cass. Roma, decizia din 28 martie 1903, Ap. Neapole, decizia din 24 iulie 1891, Ap. Roma, decizia din 14 iunie 1895 și 14 decembrie 1895, Ap. Perugia, decizia din 28 dec. 1896 în M.A. Dumitrescu – op. cit., vol. VI, p. 316.
[40] „Peuvent agair en nulité: (i) les actionnaires qui, ayant assisté à la séance, se sont abstenus de voter ou ont voté contre la proposition de modification; (ii) les absentes” (Paris, 27 lulie 1887, Journal des Soc., 1887, p. 211). De asemenea, „sont irrecevables au contraire à se prévaloir de la nullité les actionnaires qui auraient sanctionné des leur vote la décision incriminée“ (Bordeaux, 25 ianuarie 1888, Jurnal des Soc. 1889, p. 250, Rennes, 14 aprilie 1904, ibid. 1907, p. 231, apud Stelian Ionescu – art. cit., p. 181).
[41] A se vedea, Sebastian Bodu – op. cit., vol. II, p. 136.
[42] Deși s-a exprimat și o opinie în acest sens, vezi, Cristian Gheorghe – Nulități de drept comercial, Edit. C.H. Beck, București, 2010, p. 126.
[43] Deși au existat decizii de speță în acest sens (vezi, Ap. București, S. I, decizia din 14 aprilie 1926 și Trib. Dolj, decizia din 21 septembrie 1925, în Stelian Ionescu, Laurențiu Preuțescu – Codul comercial român adnotat, Edit. M. O. Imprimeria Națională, București, 1933, pp. 148-1949).
[44] Constantin C. Bălescu – art. cit., p. 168.
[45] A se vedea, Sebastian Bodu – op. cit., vol. II, pp. 116 și urm.
[46] Toma Stelian – Curs de drept comercial predat la Universitatea din București, editat de Mill. Ionescu Berbecaru, ed. a 3-a, București, 1916, vol. II, p. 346.
[47] D. D. Gerota – op. cit., p. 127 și Octavian Căpățînă – op. cit., p. 205.
[48] A se vedea, Sebastian Bodu – op. cit., vol. I, pp. 546 și urm.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.