Actele cu caracter fiscal în reglementarea noului Cod de procedură fiscală

Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desființat în una din următoarele situații:

  • ca urmare a îndreptării erorilor materiale;
  • dacă se constată nulitatea actului administrativ fiscal;
  • dacă se dovedește că titularul dreptului de proprietate asupra bunului sau valorii supuse impozitării este altă persoană decât cea indicată prin actul administrativ fiscal;
  • ca urmare a desființării sau modificării deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare;
  • în cazul în care intervine anularea sau îndreptarea actului de executare ori a titlului executoriu contestat ca urmare a soluționării de către instanța competentă a contestației la executarea silită;
  • dacă se pronunță de către un organ fiscal sau o instanță judecătorească desființarea totală sau parțială a actului administrativ, ca urmare a unei contestații formulate de către contribuabil;
  • dacă s-au stabilit în mod eronat creanțe fiscale accesorii, indiferent dacă au fost sau nu contestate de către contribuabil.

9. În situația în care, în conținutul actului administrativ-fiscal s-au strecurat erori materiale[16], organul fiscal poate proceda la îndreptarea acestora, fie din oficiu, fie la cererea contribuabilului.

Legea definește eroarea materială ca fiind orice greșeală de redactare, omisiune sau mențiune greșită din actele administrativ fiscale, cu excepția celor care atrag nulitatea absolută a acestora fiscale, ori a celor care privesc fondul actelor administrativ fiscale.

În cazul în care îndreptarea erorii materiale survine după comunicarea actului administrativ-fiscal, organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului un act de îndreptare a erorii materiale.

Inițiativa îndreptării erorii materiale poate să aparțină, așa cum am arătat mai sus, organului fiscal, dar și contribuabilului. Ele poate formula o cerere în acest sens. Dacă organul fiscal apreciază ca întemeiată cererea, va emite un act de îndreptare a erorii materiale, pe care îl va comunica contribuabilului. Dacă, însă, va aprecia cererea ca neîntemeiată, organul fiscal va emite în acest sens o decizie, pe care, de asemenea, o va comunica contribuabilului.

Atât actul de îndreptare a erorii materiale, cât și decizia de respingere a cererii cu acest obiect, urmează regimul juridic al actului inițial, ceea ce însemnează că ambele pot fi contestate în aceleași condiții, de către contribuabilul nemulțumit de soluția primită.

10. Toate aspectele prezentate anterior privitoare la actele administrativ fiscale, respectiv cele referitoare la forma scrisă, comunicarea, opozabilitatea și îndreptarea erorilor materiale sunt aplicabile și actelor de executare silită, dar și altor categorii de acte emise de organele fiscale.[17] Considerăm superfluă o astfel de precizare câtă vreme, potrivit definiției legale a actelor administrativ-fiscale, acestea se emit cu ocazia stabilirii, modificării, ori stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor, deci și cu ocazia executării silite.

11. În cadrul și în desfășurarea procedurii fiscale, pentru realizarea practică a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, datorită naturii lor obligaționale, fiecare creanță fiscală se individualizează printr-un titlu de creanță fiscală.

Titlul de creanță fiscală a fost definit inițial în literatura de specialitate[18], pentru ca ulterior să se realizeze acest lucru și prin actele normative adoptate în această materie.

Astfel, prin Ordonanța Guvernului României nr. 11/1996 (abrogată) legiuitorul a definit titlul de creanță bugetară ca fiind actul prin care se constată și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare, întocmit de organele de specialitate, sau de persoanele împuternicite, potrivit legii.[19]

La ora actuală legiuitorul reglementează titlul de creanță fiscală și nu titlul de creanță bugetară așa cum s-a procedat prin actul normativ anterior menționat. Acesta îl definește ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii[20]. Noul Cod de procedură fiscală care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016 definește titlul de creanță fiscală ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală[21], fără a mai face precizări cu privire la subiectul care le emite.

Cu privire la definiția titlului de creanță considerăm necesar a face următoarele precizări.

Astfel, titlul de creanță nu trebuie să se limiteze doar la actele ce încorporează obligații față de bugetul statului. În acest sens subliniem faptul că tot titluri de creanță sunt și cele care încorporează obligații față de bugetul local sau față de bugetul asigurărilor sociale de stat. Așadar, titlul de creanță încorporează orice obligație pecuniară datorată oricăruia dintre bugetele publice ce compun sistemul bugetar român.

Pe de altă parte, considerăm că titlul de creanță nu se referă doar la obligațiile fiscale (respectiv impozite și taxe) el putând să cuprindă și alte categorii de obligații de natură pecuniară, pe care diferite categorii de persoane fizice sau juridice le datorează bugetelor publice (cum ar fi de exemplu amenzile sau alte venituri nefiscale). Pentru acest motiv, considerăm că vechea terminologie de „titlu de creanță bugetară” utilizată de O.G. nr. 11/1996 (abrogată) era mai cuprinzătoare decât cea de „titlu de creanță fiscală” utilizată de Codul de procedură fiscală aflat încă în vigoare până la data de 31 decembrie 2015. Se pare că și legiuitorul a împărtășit, în cele din urmă, acest punct de vedere, astfel că noul Cod de procedură fiscală definește și noțiunea de titlu de creanță bugetară ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța bugetară.[22]

Din aceste două definiții trebuie să extragem concluzia că legiuitorul distinge între creanțele fiscale și celelalte categorii de creanțe cu destinație bugetară publică, dar ne vedem obligați să precizăm că din punct de vedere conceptual, noțiunea de creanță fiscală este conținută în aceea de creanță bugetară, deoarece și creanțele fiscale au destinație bugetară publică, veniturile fiscale fiind doar o parte a ansamblului veniturilor bugetare. Așadar, relația dintre ele este de la parte la întreg, și nu cum s-ar putea crede că sunt două categorii distincte de creanțe, unele fiscale și celelalte bugetare.

Totuși considerăm un progres faptul că legiuitorul a acceptat să menționeze în cuprinsul noului Cod de procedură fiscală și celelalte categorii de creanțe cu destinație bugetară publică ce nu au caracter fiscal, deci nu sunt nici impozite, nici taxe și nici contribuții sociale.

Totodată, dorim să precizăm că toată analiza pe care am realizat-o în cele ce urmează se referă, în egală măsură, la titlurile de creanță fiscală și bugetară.

12. Vom expune în continuare trăsăturile titlului de creanță fiscală și/sau bugetară în comparație cu cele ale actelor administrative, fapt care îndreptățește concluzia că titlului de creanță fiscală, deși este un act financiar-fiscal, prezintă, totuși, pregnante trăsături specifice actului administrativ.

A. Caracterul legal al titlului de creanță fiscală și/sau bugetară este o primă trăsătură care rezultă din obligativitatea emiterii lui pe baza și în conformitate cu legile în vigoare. Având în vedere că obligațiile fiscale și/sau bugetare sunt instituite exclusiv prin legi sau alte acte normative și că ele izvorăsc din acestea, titlul de creanță constată și nu creează obligația fiscală sau bugetară, după caz, ce revine unui anumit contribuabil/plătitor.

  1. În literatura juridică de drept financiar unilateralitatea sau liceitatea titlului de creanță fiscală sau bugetară au fost exprimate sintetic prin caracterul declarativ al acestuia stabilindu-se că prin emiterea sau confirmarea sa de către organele competente se constată doar dreptul statului de a încasa sumele de bani datorate bugetului de stat și obligația ce revine contribuabilului.[23]

Prin legea care reglementează un impozit sau o taxă se instituie o obligație ce va reveni oricărei persoane fizice sau juridice care îndeplinește condițiile cerute de acea lege. Odată ivite premisele stabilite de lege pentru nașterea obligației de plată a impozitului sau a taxei, respectiv realizarea unui venit sau deținerea unui bun, persoana fizică sau juridică va deveni contribuabil/plătitor. Ea va avea obligația de-a întocmi declarația de impunere sau taxare care constituie titlu de creanță. Acesta va constata doar individualizarea față de o anumită persoană fizică sau juridică, a obligației fiscale cu vocație generală reglementată de lege.


[16] Potrivit art. 53 alin. (2) din noul C. pr. fisc, prin erori materiale se înțelege orice greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite din actele administrativ fiscale, altele decât acelea care atrag nulitatea actului, ori care privesc fondul actului administrativ fiscal.

[17] Art. 54 din noul C. pr. fisc.

[18] Titlul de creanță a fost definit ca fiind “actul juridic care constată și individualizează obligația pecuniară a fiecărui subiect impozabil, taxabil sau alt debitor al bugetului statului și care este întocmit conform normelor de procedură fiscală” (Ioan Gliga, Dreptul finanțelor publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1992, p. 78). O altă definiție care emană din doctrina dreptului financiar public caracterizează titlul de creanță fiscală drept „actul juridic individual, cu caracter unilateral, prin care se constată și se stabilește obligația față de bugetul de stat a persoanei fizice sau juridice” (Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal, Ed. Oscar Print, București 1994, p. 363).

[19] O.G. nr. 11/1996 privind executarea silită a creanțelor bugetare (abrogată), art. 4 alin. (1).

[20] Art. 101 alin. (3) din C. pr. fisc.

[21] Art. 1 alin. (1) pct. 37 din noul C. pr. fisc.

[22] Art. 1 alin. (1) pct. 38 din noul C. pr. fisc.

[23] Doina Petică Roman, op. cit., p. 71 și 72; Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal, Ed. Oscar Print, București 1997, vol. II, p. 145; Ioan Condor, Drept fiscal și financiar, Ed. Tribuna Economică, București 1996, p.449.

Actele cu caracter fiscal în reglementarea noului Cod de procedură fiscală was last modified: februarie 22nd, 2016 by Cristina Oneț

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Cristina Oneț

Cristina Oneț

Este conf. univ. dr., directorul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept „Simion Bărnuțiu” a Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, membru al Consiliului Facultății și membru fondator al Institutului de Ştiinţe Administrative al României „Paul Negulescu”.
A mai scris: