Abuzul de poziție dominantă în dreptul european al concurenței (II)

Abstract

“Abuse of dominant position in the European competition law” („Abuzul de poziție dominantă în dreptul european al concurenței (II)”)

In this article, the authors examine the question of the abuse of dominant position in the European competition law, according to the provisions of article 102 TFEU.

The structure and the body of the study reveal the comments on abusing its dominant position, on justifying the abuse of dominant position, on sanctioning the abuse of dominant position and for the purpose of the above-mentioned, the doctrine developed by certain important names in the field of domestic and international law is taken into consideration (D. Negrescu, Gh. Oprescu, P. Akman, G.J. Werden, L. Lazăr, Ph. Marsden, L. Lazăr, M. O. Mackenrodt, B. C. Gallego, S. Enchelmaier, P.J.G. Kapteyn, P. VerLoren van Themaat, E. Østerud, A. Jones, B. Sufrin, R. Joliet, P. Craig. G. de Burca, D. Chalmers, G. Davies, G. Monti, T. G. Kattenmaker and S. C. Salop, St. Weatherill, P. Beaumont, V. Korah, P. Andrews, G. Coman, D. Bogdan, L. Ritter, D. Braun, R. Whish, D. Bailey, S. Deleanu, A. Jones, B. Sufrin, L.L.Gormsen).

Finally, the authors put forward a few consideration regarding the actions for compensation in case of the abuse of dominant position.

Keywords: abuse; dominant position; abuse of dominant position; abusing; sanction; compensation.

II.2. Exploatarea abuzivă a poziției dominante

Determinarea caracterului abuziv al unui anumit comportament de afaceri reprezintă una dintre chestiunile cele mai dezbătute în dreptul european al concurenței, în special prin prisma reformei inițiate de către Comisia Europeană în privința aplicării art. 102 TFUE la începutul anilor 2000[1].

În lumina prevederilor art. 102 TFUE, renumitul profesor Joseph Temple Lang deosebește trei tipuri de abuzuri: abuzuri de comportament sau de exploatare a consumatorilor; abuzuri de structură sau abuzuri care duc la excluderea concurenților de pe piață și abuzuri cu caracter de represalii față de concurenți[2]. În literatura de specialitate, cele mai aprinse discuții vizează abuzurile de structură sau care generează efecte de excludere a concurenților de pe piață.

Delimitarea comportamentelor de afaceri abuzive ridică numeroase probleme. În primul rând, linia de demarcație între abuzul de poziție dominantă și manifestări legitime ale concurenței este foarte fină. Astfel, spre exemplu oferirea unui preț de vânzare mai scăzut decât cel solicitat de către concurenți reprezintă o acțiune concurențială obișnuită. Totuși, dacă prețul solicitat este prea mic, vorbim de un abuz de poziție dominantă care poate genera efecte de excludere.

1. Considerații generale privind caracterul abuziv al comportamentelor de afaceri

Abuzul de poziție dominantă se regăsește în comportamentul unei întreprinderi aflate într-o astfel de poziție, atunci când acțiunile sale au un efect anticoncurențial. Abuzul se poate manifesta pe piața în care operează firma respectivă, dar uneori și pe o piață diferită de aceasta. În ultimul caz, situația va fi interpretată tot ca un abuz de poziție dominantă, dar doar dacă cele două piețe sunt legate între ele (de exemplu, atunci când consumatorii de pe una dintre piețe sunt și consumatori actuali sau potențiali pe cealaltă piață)[3].

Articolul 102 TFUE reprezintă temeiul juridic pentru o componentă esențială a politicii de concurență, iar aplicarea sa efectivă ajută piețele să acționeze mai bine în folosul întreprinderilor și consumatorilor. Acest aspect este deosebit de important în contextul obiectivului mai larg de realizare a unei piețe interne integrate[4]. După cum am mai arătat Articolul 102 TFUE interzice folosirea abuzivă a unei poziții dominante. Potrivit jurisprudenței instanțelor UE, faptul că o întreprindere se regăsește într-o poziție dominantă nu este ilegal în sine, iar o astfel de întreprindere dominantă are dreptul să concureze pe piață. Aceasta are însă și obligația de a nu permite ca prin comportamentul său să se deterioreze concurența pe piața internă.

Formularea prevederilor art. 102 TFUE este destul de vagă, fiind interzis ”abuzul de poziție dominantă a uneia sau a mai multor întreprinderi aflate în poziție dominantă”, în măsura în care ”pot să afecteze comerțul între statele membre”. Fără să ofere o definiție a ceea ce înseamnă în concret abuzul de poziție dominantă, articolul menționat din dreptul primar oferă doar niște exemple a ceea ce ar putea să fie considerat un comportament abuziv de piață (i.e. impunerea directă sau indirectă a unor prețuri de vânzare inechitabile; limitarea producției; aplicarea unor condiții inegale la tranzacții similare sau identice etc.). o definiție clară și comprehensivă a abuzului de poziție dominantă nu găsim nici în practica decizională a Comisiei și nici în jurisprudența instanțelor UE.

Totuși, merită să reținem, câteva dintre definițiile abuzului de poziție dominantă pe care le putem regăsi în jurisprudența instanțelor UE:

  • În jurisprudența Hoffman-La Roche[5], abuzurile de poziție dominantă au fost definite ca fiind comportamente care, prin recurgerea la strategii de afaceri diferite față de cele care sunt caracteristice unui proces concurențial normal în produse și servicii, au ca efect împiedicarea menținerii gradului de concurență încă existent pe piață sau previn îmbunătățirea acestuia;
  • În cauza AKZO[6], instanța reține existența dreptului întreprinderilor dominante să concureze pe merite și neagă existența unei obligații a întreprinderilor dominante să se abțină de la a se concura viguros cu concurenții lor de dimensiuni mai mici sau proaspăt intrați pe piața respectivă;
  • În completare, în cadrul jurisprudenței Atlantic Container Lines[7] instanța face referire la responsabilitatea specială a întreprinderii dominante de a nu permite, ca prin comportamentul său să contribuie la restrângerea suplimentară a concurenței existente pe piața relevantă, având în vedere faptul că aceasta este deja restrânsă, ca urmare a prezenței întreprinderii dominante pe piața respectivă.

Din cele menționate se poate observa faptul că expresiile vagi, fără un înțeles clar, pe care le putem întâlni în cazul prevederilor privind abuzul de poziție dominantă care se regăsesc în dreptul primar, pot fi întâlnite și în cazul definițiilor jurisprudențiale ale conceptului. Bunăoară, concepte precum ”concurență normală”, ”concurență pe merite”, ”responsabilitate specială” nu sunt definite în concret, înțelesul lor fiind interpretabil, în funcție de context.

Jurisprudența mai recentă a Tribunalului[8] susține caracterul obiectiv al conceptului de abuz de poziție dominantă, adică faptul că acesta poate exista și dacă nu există intenția de afectare a concurenței. Totuși, intenția întreprinderii de a recurge la practici străine de concurența bazată pe merite nu este lipsită de relevanță în toate ipotezele, aceasta putând fi întotdeauna luată în considerare în susținerea unei concluzii potrivit căreia întreprinderea în cauză a comis un abuz de poziție dominantă, chiar dacă, o astfel de concluzie ar trebui să se întemeieze în primul rând pe constatarea obiectivă a unei manifestări efective a comportamentului abuziv.

Incidența articolului 102 TFUE este justificată pe baza unor probe concludente și convingătoare care duc la concluzia că există probabilitatea ca pretinsele practici abuzive să ducă la o afectare a concurenței. Comisia va interveni astfel în temeiul articolului 102 TFUE atunci când acțiunile întreprinderilor pot să ducă la afectarea concurenței, următorii factori[9] fiind considerați, în general, relevanți în evaluarea pretinselor practici abuzive[10]:

  • poziția de piață a întreprinderii dominante. Cu cât poziția dominantă este mai puternică, cu atât este mai ridicată probabilitatea ca practicile de protejare a acestei poziții să ducă la afectarea concurenței;
  • caracteristicile pieței relevante sau condițiile existente pe aceasta. Acestea includ condițiile de intrare pe piață și de expansiune, precum existența unor economii de scară și/sau de anvergură și efectele de rețea. Economiile de scară se referă la faptul că este mai puțin probabil ca niște concurenți să intre sau să rămână pe o piață dacă întreprinderea dominantă blochează o parte importantă din piața respectivă. În mod similar, aceste practici îi pot permite întreprinderii dominante să orienteze o piață caracterizată prin efecte de rețea în favoarea sa, ori să își consolideze în mod suplimentar poziția pe o astfel de piață. De asemenea, dacă barierele la intrarea pe piața din aval și/sau din amonte sunt importante, aceasta înseamnă că poate costa mult pentru concurenți să depășească dezavantajul reprezentat de integrarea verticală a întreprinderii dominante;
  • poziția de piață a concurenților întreprinderii dominante. Aceasta se referă la importanța concurenților pentru menținerea unei concurențe efective. Astfel, reținem că un anumit concurent poate juca un rol concurențial semnificativ, chiar dacă deține o cotă de piață redusă, în comparație cu alți concurenți. Poate forma exemplu în acest sens, concurentul cel mai apropiat de întreprinderea dominantă, un concurent deosebit de inovator sau un concurent care are reputația unei întreprinderi care reduce în mod sistematic prețurile[11];
  • poziția de piață a clienților sau a furnizorilor întreprinderii dominante. În cadrul acestui criteriu, din perspectiva reținerii abuzului de poziție dominantă prezintă importanță măsura în care întreprinderea dominantă exercită practicile abuzive numai asupra anumitor consumatori sau furnizori de factori de producție care pot avea o importanță deosebită pentru intrarea pe piață sau pentru expansiunea concurenților[12]. În ceea ce privește clienții, poate fi vorba, de exemplu, de aplicarea unor condiții mai favorabile față de acei clienți care sunt cei mai susceptibili să răspundă la ofertele unor furnizori alternativi, care prezintă un mijloc aparte de distribuție a produsului pentru o întreprindere care intră pe piață, care sunt situați într-o zonă geografică potrivită pentru o întreprindere care intră pe piață sau față de cei care au posibilitatea de a influența comportamentul altor clienți.

În cazul furnizorilor de factori de producție prezintă relevanță acordurile de furnizare exclusivă încheiate cu furnizorii care răspund la cererile clienților care sunt concurenți ai întreprinderii dominante pe o piață în aval sau să pot realiza produse la un nivel — sau într-o locație — care corespunde în mod special nevoilor întreprinderilor noi care ar intra pe piață. De asemenea, vor fi analizate orice strategii, aflate la dispoziția clienților sau furnizorilor de factori de producție care ar putea ajuta la contracararea practicilor întreprinderii dominante;

  • intensitatea pretinselor practici abuzive: În general, cu cât este mai ridicat procentul vânzărilor totale de pe piața relevantă afectate de practicile presupus abuzive, cu cât ele durează mai mult și cu cât sunt mai regulate, cu atât este mai mare probabilitatea afectării concurenței;
  • existența unor eventuale probe ale unei blocări efective: dacă aceste practici există de suficient timp, performanța pe piață a întreprinderii dominante și a concurenților săi pot furniza probe directe privind caracterul anticoncurențial al practicii. Astfel de probe ar putea constitui, spre exemplu: creșterea sau încetinirea scăderii cotei de piață a întreprinderii dominante; marginalizarea actualilor sau potențialilor concurenți existenți pe piață; eșecurile de intrare pe piață etc.;
  • probe directe privind existența unei strategii de excludere. Acestea includ documente interne care conțin probe directe ale unei strategii de excludere a concurenților, precum un plan amănunțit de exercitare a anumitor practici pentru excluderea unui concurent, pentru împiedicarea intrării unor întreprinderi sau pentru prevenirea apariției unei piețe, ale unor amenințări concrete privind acțiuni de excludere etc. Asemenea probe directe pot fi utile pentru interpretarea practicilor întreprinderii dominante.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Pentru mai multe detalii pe tema caracterului abuziv al comportamentelor unilaterale de afaceri și abuzurile de poziție dominantă cu efecte de excludere a concurenților, a se vedea J. Temple Lang and R. O’Donoghue , The Concept of an Exclusionary Abuse under Article 82 EC, GCLC Research Papers on Article 82 EC, iulie 2005, p. 39 disponibilă Online pe: https://www.coleurope.eu/content/gclc/documents/GCLC%20Research%20Papers%20on%20Article%2082%20EC.pdf

[2] Ibidem.

[3] A se vedea D. Negrescu, Gh. Oprescu, Politica de protecție a concurenței, Centrul Român de Politici Europene, București, 2004, p. 11, disponibil Online pe: http://www.cerope.ro/workingp.aspx.

[4] A se vedea pct. 1 din Comunicarea Comisiei – Orientări privind prioritățile Comisiei în aplicarea articolului 82 din Tratatul CE la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante.

[5] CJCE, 13 februarie 1979, Cauza 85/76 Hoffmann-La Roche & Co. C. Comisia Comunităților Europene, Culegere 1979, p. 461, pct. 91.

[6] CJCE, 3 iulie 1991, C-62/86 AKZO Chemie BV c. Comisia Comunităților Europene, Culegere 1991, p. I-3359, pct. 81.

[7] TPICE, 30 septembrie 2003, T-191/98, Atlantic Container Line AB și alții c. Comisia Comunităților Europene, Culegere 2003, p. II-3275, pct. 1460.

[8] TPICE, 1 iulie 2010, Cauza T-321/05 AstraZeneca AB și AstraZeneca plc c. Comisia Comunităților Europene, Culegere 2010, p. II-2805, pct. 15.

[9] A se vedea în acest sens și P. Akman, The Concept of Abuse in EU Competition Law: Law and Economic Approaches, Ed. Hart Publishing, Oxford, 2012, pp. 93-96.

[10] A se vedea pct. 20 din Comunicarea Comisiei – Orientări privind prioritățile Comisiei în aplicarea articolului 82 din Tratatul CE la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante.

[11] În contextul evaluării pe care o efectuează, Comisia poate lua în considerare, în cazurile în care consideră corespunzător, dacă există strategii de contracarare realiste, eficace și oportune pe care ar fi probabil să le aplice concurenții, conform informațiilor disponibile pe piață.

[12] TPICE, 7 octombrie 1999, Cauza T-228/97, Irish Sugar plc c. Comisia Comunităților Europene, Culegere 1999, p. II-2969, pct. 188.

Abuzul de poziție dominantă în dreptul european al concurenței (II) was last modified: februarie 22nd, 2016 by Ioan Lazăr

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Ioan Lazăr

Ioan Lazăr

Este doctor în drept, conf. univ., avocat în cadrul Baroului Alba, lector asociat INPPA, arbitru în cadrul Camerei de Comerţ și Industrie Mureș, și cercetător științific asociat în cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
A mai scris:
Laura Lazăr

Laura Lazăr

Este asistent universitar doctor în cadrul Departamentului de Drept Public a Facultății de Drept din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca unde desfășoară activități de seminarizare pentru disciplina Dreptul instituțional al Uniunii Europene și Drept internațional public (în limba maghiară).