Abuzul de poziție dominantă în dreptul european al concurenței (I)

Abstract

“Abuse of dominant position in the European competition law” 

In this study, the authors present the issue of the abuse of dominant position in the European competition law – a distortion of the competition process, sanctioned by the European Union law.

The structure and the content of the study reveal the comments on the regulation of the abuse of a dominant position in the European Union law, on the need for sanctioning the abuse of a dominant position, on holding an individual or collective dominant position on the domestic market or on a significant share of this market, taking into account, for the purpose of the above-mentioned, the doctrine developed by certain famous names in the matter of domestic and international law (L. Senden, D. Hildebrand, A. Ezrachi, G. Niels, H. Jenkins, J. Kavanagh, S. Deleanu M. Holmes, P. Craig. G. de Burca, G. Monti, J. Tilloston, L. Lazăr, M. Motta, D. Chalmers, G. Davies, B. Jones, Gy. Fábián, C.F. Costaș, B. Ionițǎ, V. Korah, O.H. Maican).

Finally, the authors put forward brief considerations regarding those three elements needed for the existence of the collective dominant position (market transparency; dissuasive elements in relation to the non-observance of the common strategy and the provision of the competitors and clients’ reaction).

Keywords: abuse of dominant position in the European Union law; sanctioning the abuse of dominant position; market transparency; common strategy; competitors, clients.

 

I. ASPECTE INTRODUCTIVE

Într-o economie de piață funcțională, concurența prezentă pe piață ar trebui să asigure faptul că „cel mai bun câștigă prin merit, dar numai prin merit”. Totuși, reprezintă o realitate faptul că întreprinderile[1] care dețin o poziție dominantă pe piață[2]pot să-și folosească puterea de piață pentru a câștiga pe o piață, pentru motive care nu au legătură cu prețul sau calitatea produselor”[3].

Menținerea sau consolidarea poziției de piață a întreprinderilor, cu ajutorul recurgerii la comportamente de afaceri abuzive care prejudiciază interesele consumatorilor[4], reprezintă distorsiuni ale procesului concurențial sancționate de dreptul Uniunii Europene.

I.1. Reglementarea abuzului de poziție dominantă în dreptul Uniunii Europene

Reglementările privind abuzul de poziție dominantă se regăsesc în legislația primară și secundară a Uniunii Europene, în jurisprudența instanțelor unionale, precum și în practica decizională a Comisiei Europene.

Cadrul normativ este format din prevederile art. 102 TFUE, regulamentele adoptate de către Consiliul UE și Comisie direct aplicabile în sistemul de drept al statelor membre, directivele unionale și legislația secundară de tip soft-law[5] adoptată în domeniu. Aceasta din urmă vizează comunicările, liniile directoare, deciziile adoptate de Comisie, precum și alte documente cu caracter facultativ care ajută la o mai bună clarificare a problemelor care apar în contextul aplicării reglementărilor.

În dreptul primar, art. 102 TFUE (ex-art. 82 TCE) prevede ca fiind incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Practicile abuzive care pot intra sub incidența prevederilor tratatului sunt exemplificate în continuare în cuprinsul aceluiași articol, constând în special în:

  • impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de tranzacționare inechitabile;
  • limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;
  • aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
  • condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Legislația secundară, adoptată în materie de instituțiile UE asigură aplicarea adecvată a normelor din dreptul primar, printre care menționăm:

Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la art. 81 și 82 din Tratat (în prezent art. 101 și 102 TFUE)[6]

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 a creat un nou regim pentru aplicarea reglementărilor dreptului primar asupra comportamentelor anticoncurențiale ale întreprinderilor, acesta fiind conceput pentru asigurarea aplicării mai eficiente a dreptului european al concurenței, în interesul consumatorilor și al întreprinderilor, precum și pentru reducerea poverii administrative existente asupra întreprinderilor care își desfășoară activitatea pe piața internă.

Noul regulament a optat pentru aplicarea descentralizată a normelor de concurență și pentru întărirea controlului a posteriori, în ideea reducerii volumul de muncă administrativă al Comisiei, permițându-i astfel să-și concentreze resursele pe aplicarea normelor de concurență asupra celor mai grave încălcări din domeniul concurenței. Modificările au urmărit totodată să crească rolul jucat de către autoritățile de concurență și instanțele naționale în punerea în aplicare a legislației UE în domeniul concurenței, garantând, în același timp, aplicarea ei efectivă și uniformă[7].

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 a instituit un sistem de competențe paralele care permit Comisiei, autorităților naționale competente din statele membre ale Uniunii Europene și instanțelor naționale să aplice art. 101 și 102 TFUE. Odată cu intrarea în vigoare a regulamentului, normele din dreptul primar pot fi invocate de particulari în fața instanțelor naționale. Mai mult, autoritățile și instanțele naționale sunt obligate să aplice prevederile din dreptul primar, ori de câte ori comportamentul de afaceri prezintă un potențial de afectare a concurenței între statele membre[8].

Dintre documentele cu caracter facultativ sau de tip soft-law elaborate de către Comisie în vederea facilitării aplicării normelor în materia abuzului de poziție dominantă amintim:

Orientările Comisiei privind prioritățile în aplicarea art. 82 din Tratatul CE (actualul art. 102 TFUE) la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante[9]

Documentul reprezintă o manifestare a reformei în materia dreptului european al concurenței inițiată odată cu adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1/2003. Acesta stabilește prioritățile care ghidează acțiunile Comisiei în aplicarea art. 102 TFUE (fostul art. 82 TCE) la practicile de excludere ale întreprinderilor dominante[10].

Orientările au urmărit creșterea clarității și a previzibilității privitor la cadrul de analiză general pe care Comisia îl utilizează pentru a determina dacă ar trebui să urmărească unele cazuri, în funcție de diferitele forme de practici de excludere. Astfel, orientările ajută întreprinderile în realizarea unei evaluări mai bune a faptului dacă un anumit comportament poate sau nu să conducă la o intervenție a Comisiei în temeiul art. 102 TFUE[11].

Orientările Comisiei privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul art. 23 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003[12]

Documentul detaliază modul în care Comisia se poate folosi de puterea de a aplica amenzi întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi care, în mod intenționat sau din neglijență, încalcă dispozițiile art. 101 sau 102 TFUE. Posibilitatea de aplicare a amenzilor reprezintă unul dintre mijloacele puse la dispoziția Comisiei pentru a-i permite îndeplinirea misiunii de supraveghere a respectării dreptului, încredințată de tratat.

Această misiune include sarcina de investigare și de sancționare a încălcărilor individuale, alături de promovarea unei politici generale menite să aplice, în materie de concurență, principiile consacrate de tratat și să ghideze în acest sens comportamentul întreprinderilor[13].

Orientările detaliază modul corect de aplicare a prevederilor art. 23 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 care permite Comisiei să aplice, printr-o decizie, amenzi întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi atunci când acestea, în mod intenționat sau din neglijență, încalcă dispozițiile art. 101 sau ale art. 102 TFUE. Comunicarea Comisiei privind examinarea de către Comisie a plângerilor depuse în temeiul art. 81 și 82 din Tratatul CE[14].

Prin intermediul comunicării, Comisia urmărește să ofere o serie de orientări, atât particularilor persoane fizice, cât și întreprinderilor care doresc să obțină despăgubiri în urma presupuselor încălcări ale regulilor de concurență. Comunicarea conține informații legat de depunerea sau formularea unei plângeri în fața Comisiei sau de sesizarea instanțelor naționale și descrie procedura de examinare de către Comisie a plângerilor depuse în temeiul art. 7 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

Orientările Comisiei privind conceptul de efect asupra comerțului din art. 81 și 82 din tratat[15] (actualele art. 101 și 102 TFUE)

Orientările stabilesc principiile instituite în jurisprudența instanțelor UE în legătură cu interpretarea conceptului de efect asupra comerțului din art. 101 și 102 TFUE. Documentul are ca scop să arate cazurile în care acordurile nu pot în general să aducă atingere comerțului dintre statele membre în mod substanțial.

Orientările nu urmăresc oferirea unor prevederi cu caracter exhaustiv, ci doar stabilirea unei metodologii de aplicare a conceptului de efect asupra comerțului și oferirea unor îndrumări pentru aplicarea acestora în situațiile care apar frecvent în practică[16].

Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței[17]

Comunicarea are ca scop explicarea modului în care Comisia utilizează conceptul de piață relevantă a produsului sau de piață geografică relevantă în aplicarea dreptului european al concurenței. În cazul comportamentelor anticoncurențiale constând în acorduri între întreprinderi cu un efect actual sau potențial de restrângere a concurenței, precum și în cazul abuzului de poziție dominantă definirea pieței relevante urmărește identificarea constrângerilor pe care le suportă beneficiarul ajutorului sub aspectul concurenței.

Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanțele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea art. 81 și 82 din Tratatul CE (actualele art. 101 și 102 TFUE)[18]

Comunicarea completează prevederile Regulamentului (CE) nr. 1/2003 care a procedat la instituirea unui sistem de competențe paralele care permite Comisiei, autorităților naționale competente ale țărilor membre ale UE și instanțelor naționale să aplice direct art. 101 și 102 TFUE[19]. Comunicarea reglementează aspecte privind cooperarea dintre Comisie și instanțele statelor membre ale UE, atunci când acestea din urmă aplică art. 101 și 102 TFUE. Menționăm, că în sensul comunicării, în categoria instanțelor statelor membre ale Uniunii Europene se numără curțile și tribunalele statelor membre care au competența să aplice art. 101 și 102 TFUE și să adreseze întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 267 TFUE (ex art. 234 TCE)[20].

Reținem totodată faptul că reglementarea cooperării dintre instanțele naționale și Comisie se regăsește nu numai în această comunicare, ci și în Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanțele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea art. 101 și 102 TFUE.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Privitor la conceptul de „întreprindere” a se vedea I. Lazăr, Noțiuni relevante în dreptul european al concurenței, Pandectele Române nr. 9/2014, pp. 18-22.

[2] Pentru un studiu al conceptului de „piață” din perspectiva dreptului european al concurenței a se vedea I. Lazăr, loc. cit., pp. 28-43.

[3] A se vedea pentru detalii comentariul comisarului european pentru concurență Mario Monti, la discursul oferit de Hew Pate, Avocat General adjunct în cadrul Departamentului de Justiție al SUA, la conferința cu tema „Antitrust in a Transatlantic Context”, Bruxelles, 7 iunie 2004, disponibil online pe http://ec.europa.eu/competition/speeches/ text/sp2004_005_en.pdf.

[4] Pentru mai multe detalii privind conceptul de „consumator” și cel de „clientelă” a se vedea I. Lazăr, Noțiuni… loc. cit, pp. 22-28.

[5] Denumirea generică de „reglementare de tip soft law” se folosește în Dreptul Uniunii Europene pentru identificarea unei largi categorii de reglementări care, deși nu sunt obligatorii, conținând doar norme cu caracter de recomandare (i.e. fără existența unei sancțiuni propriu-zise pentru nerespectarea lor), acestea au relevanță legală prin faptul că influențează comportamentul statelor membre, a instituțiilor UE, a întreprinderilor și a particularilor. A se vedea pentru mai multe detalii L. Senden, Soft Law in European Community Law, Ed. Hart Publishing, Portland, 2004, pp. 111 și 112.

[6] Publicat în JO seria L din 4 ianuarie 2003.

[7] D. Hildebrand, The Role of Economic Analysis in the EC Competition Rules, Ed. Kluwer Law International, Alphen aan dn Rijn, 2009, p. 188.

[8] A se vedea informațiile disponibile pe http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/l26110_ro.htm#KEY.

[9] Publicată în JO seria C nr. 45 din 24 februarie 2009, p. 7 și urm.

[10] A. Ezrachi, Research Handbook on International Competition Law, Ed. Edward Elgar Publishing Ltd., Cheltenham, pp. 346 și 347.

[11] A se vedea art. 2 din Orientările Comisiei privind prioritățile Comisiei în aplicarea articolului 82 din Tratatul CE la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante.

[12] Publicată în JO seria C nr. 210 din 1 septembrie 2006, pp. 2-5 și urm.

[13] CJCE, 28 iunie 2009, Cauzele reunite Dansk Rørindustri A/S și alții c. Comisia Comunităților Europene: Dansk Rørindustri A/S (C-189/02 P), Isoplus Fernwärmetechnik Vertriebsgesellschaft mbH și alții (C-202/02 P), KE KELIT Kunststoffwerk GmbH (C-205/02 P), LR af 1998 A/S (C-206/02 P), Brugg Rohrsysteme GmbH (C-207/02 P), LR af 1998 (Deutschland) GmbH (C-208/02 P) și ABB Asea Brown Boveri Ltd (C-213/02 P), Culegere 2005, p. I-5425, pct. 170.

[14] Publicată în JO seria C nr. 101 din 24 aprilie 2004, pp. 75-67.

[15] Publicată în JO seria C nr. 101 din 27 aprilie 2004, pp. 81-96.

[16] Cu toate că nu sunt obligatorii pentru instanțele și autoritățile statelor membre, prezentele orientări sunt menite să ofere îndrumări și acestora în aplicarea conceptului de efect asupra comerțului din articolele 101 și 102 TFUE. A se vedea art. 3 din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței.

[17] Publicată în JO seria C nr. 372 din 9 decembrie 1997, pp. 5-13.

[18] Publicată în JO seria C nr. 101 din 27 aprilie 2004.

[19] A se vedea http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/l26110_ro.htm#KEY.

[20] A se vedea art. 1 din Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanțele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea articolelor 81 și 82 din Tratatul CE.

Abuzul de poziție dominantă în dreptul european al concurenței (I) was last modified: februarie 8th, 2016 by Ioan Lazăr

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Ioan Lazăr

Ioan Lazăr

Este doctor în drept, conf. univ., avocat în cadrul Baroului Alba, lector asociat INPPA, arbitru în cadrul Camerei de Comerţ și Industrie Mureș, și cercetător științific asociat în cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
A mai scris:
Laura Lazăr

Laura Lazăr

Este asistent universitar doctor în cadrul Departamentului de Drept Public a Facultății de Drept din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca unde desfășoară activități de seminarizare pentru disciplina Dreptul instituțional al Uniunii Europene și Drept internațional public (în limba maghiară).