Abandonul de familie

I. Introducere

Familia a constituit în istoria omenirii unul dintre cei mai importanți factori pentru formarea și dezvoltarea personalității umane și tocmai de aceea, în toate legislațiile din țările lumii contemporane, aceasta este ocrotită prin diverse norme morale sau juridice. În România se acordă atenție deosebită ocrotirii familiei și relațiilor sociale ce se stabilesc între membrii acesteia, pe de o parte, și între aceștia și instituțiile existente în stat, pe de altă parte[1].

Considerând familia principalul punct de existență, dezvoltare psihică, dezvoltare fizică și principalul factor educativ al individului, putem considera că aceasta este una dintre cele mai importante valori sociale din punct de vedere sociologic prin care, raportat la dependența științei juridice de cea sociologică, legiuitorul penal român a ales să ocrotească și să acorde importanță acestei valori sociale prin instituirea protecției juridice familiei prin dispozițiile Codului penal. Cu toate acestea familia nu este protejată doar prin norme de drept penal ci și prin dispozițiile Constituției și ale Codului civil, însă acestora nu le sunt specifice normele juridice prohibitive, precum cele Codului penal, ci prin norme dispozitive și/sau imperative, in funcție de limbajul folosit in dispoziția care instituie o anumită conduită să identificăm caracterul imperativ sau dispozitiv al normei. A. Astfel, Constituția României [art. 48 Familia „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. (2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali cu cei din căsătorie”] fiind legea fundamentală se caracterizează prin superioritate juridică față de toate celelalte acte normative, fie organice, fie ordinare, în cazul acesta niciun act normativ neavând permisiunea să se abată de la normele legii fundamentale fiind obligatoriu ca acestea să fie conforme cu dispozițiile Constituției. B. Codul civil neabătându-se de la prevederile constituționale instituie regimul juridic al conduitelor pe care trebuie să le adopte fiecare individ in raporturile sale private, atât cu persoanele fizice/persoanele juridice private cât și cu persoanele juridice de drept public și autoritățile publice. Codul civil in cuprinsul său instituie regimul juridic general și special de întocmire a familiei (Cartea a II-a Despre familie), cum ia aceasta naștere sau încetează și cum ea este recunoscută atât de societate cât și protejată de către legiuitor, și totodată arată ce obligații și ce drepturi revin membrilor familiei prin normele dreptului civil.

Astfel, familia, ca entitate protejată juridic prin mijloacele dreptului civil se arată că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educare copiilor lor”. [art. 258 alin. (1) C. civ.]. Deoarece legea substanțială civilă are ca obiect protejarea și reglementarea acelor raporturi juridice care nu exprimă un grad de pericol social, ci pe acelea care, reprezentând importanță pentru membrii societății ca indivizi, sunt protejate astfel încât dacă ele suferă vreo atingere, declanșându-se conflictul de drept privat el să poată fi restabilit conform spiritului legii civile, bunei-credințe și respectării ordinii publice.

II. Sediul materiei

1. Incriminarea abandonului de familie se află reglementată în Partea specială, a Codului penal, în cuprinsul Titlului VIII Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, Capitolul II Infracțiuni contra familiei, în cuprinsul art. 378 cu titlul indicativ Abandonul de familie.

Cu privire la denumirea Titlului VIII doctrina[2] arată că „fără nicio constrângere, conviețuirea oamenilor se bazează pe buna înțelegere între aceștia și pe spiritul de întrajutorare. „Conviețuirea socială” nu este însă un concept abstract, care se raportează numai la comportamentul corespunzător sau necorespunzător al oamenilor în societate, ci trebuie să privească și respectul ce trebuie să-l acorde oamenii față e atributele fundamentale care țin de persoana fizică, față de patrimoniul public sau privat ori în legătură cu alte valori existente în societate (familia, sănătatea publică, exercitarea liberă a cultelor religioase etc.).

Având în vedere că în societate există numeroase cazuri de încălcare a regulilor stabilite între oameni, pe de o parte, precum și față de instituțiile abilitate să asigure un climat propice pentru viața și activitatea membrilor societății, s-au stabilit norme juridice prin care sunt ocrotite valorile arătate. În cazul faptelor cu un grad de pericol social scăzut, relațiile de conviețuire sociale sunt ocrotite prin mijloace juridice extrapenale, de drept civil, de drept administrativ etc. Împotriva faptelor de o mai mare gravitate, aceste relații sunt ocrotite și prin mijloace specifice dreptului penal”.

Norma de incriminare

Art. 378. Abandonul de familie. „(1) Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;

c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească,

se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) Fapta nu se pedepsește dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul își îndeplinește obligațiile.

(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta”.

2. Aspecte comune infracțiunilor care privesc conviețuirea socială[3]

A.1.a. Obiectul juridic. Obiectul juridic generic este format din relațiile sociale privind conviețuirea socială, considerată ca valoare socială principală și diferitele fascicule de relații care intră în calcularea acesteia ca valori sociale[4].

Incriminările din Titlul VIII, Capitolul II din Codul penal protejează în mod specific anumite componente ale vieții de familie: caracterul monogam al căsătoriei, interdicția relațiilor sexuale între anumite rude, respectarea dreptului de a primi întreținere de la membrii familiei care au această obligație, respectarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu minorul și respectarea dreptului de a frecventa cursurile învățământului general obligatoriu[5].

b. Obiectul material. Cele mai multe dintre aceste infracțiuni au obiect material format din corpul persoanei, avându-se in vedere Capitolul II al Titlului VIII.

Într-o altă opinie[6] infracțiunile din Capitolul II nu au obiect material.

B. Subiecții infracțiunii. În cazul infracțiunilor analizate din Capitolul II, Titlul VIII, subiectul activ, cât și subiectul pasiv sunt subiecți calificați, fiind necesar ca aceștia să fie membru de familie.

Având în vedere că infracțiunile din acest capitol se săvârșesc în cadrul relațiilor de familie, subiecții infracțiunii sunt circumstanțiați. Astfel, subiectul activ poate fi o persoană căsătorită care încheie o nouă căsătorie, o rudă în linie directă ori frate sau soră, un părinte sau altă persoană obligată la întreținere, o persoană căreia i-a fost dat în plasament minorul etc. Subiectul pasiv poate fi statul, persoana îndreptățită la întreținere, minorul etc.[7].

C. Latura obiectivă. a. Elementul material. Din punct de vedere obiectiv, aceste infracțiuni se săvârșesc prin acțiuni și acestea sunt, de regulă, ca modalități faptice, alternative. În Titlul VIII al Părții speciale din Codul penal sunt mai multe infracțiuni care se săvârșesc prin acțiuni sau inacțiuni ori numai prin inacțiuni (abandonul de familie de exemplu).

Uneori, fapta se poate comite și prin inacțiune, atunci când există o obligație de a acționa prevăzută de lege [de exemplu lăsarea fără ajutor, în cazul art. 387 alin. (1) lit. a) C. pen.].

b. Urmarea imediată. La marea majoritate dintre aceste infracțiuni, urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol[8] pentru valorile sociale ocrotite de lege și care privesc familia, sănătatea publică, liniștea publică.

c. Legătura de cauzalitate. Între acțiunile sau inacțiunile care constituie elementul material al acestor infracțiuni și urmarea socialmente periculoasă trebuie să existe o legătură de cauzalitate și, uneori, aceasta trebuie dovedită și constatată de către instanțele de judecată.

D. Latura subiectivă. Toate infracțiunile din Capitolul II, Titlul VIII se comit cu intenție, directă sau indirectă. Condiția relei-credințe este prevăzută de legiuitor în unele situații [de exemplu, 378 alin. (1) lit. b), c) C. pen.][9].


[1] I. Pascu, M. Gorunescu, Drept penal. Parte specială, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 604.

[2] Idem, p. 599.

[3] Prezentarea urmează schema din I. Pascu, M. Gorunescu, Drept penal. Parte specială, Ed. Hamangiu, București, 2008, pp. 599-600.

[4] Ibidem.

[5] C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II, Ed. C.H. Beck, București, 2018, p. 458.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Gândindu-ne dacă infracțiunea este de rezultat sau de pericol, raportat la consecințele acțiunii sau inacțiunii, cu privire la rezultatul pe care-l produce acțiunea de părăsire, alungare sau inacțiunea de lăsare fără ajutor, subiectul pasiv fiind supus suferințelor fizice, suferințele pricinuite astfel nu ar reprezenta un rezultat datorat neîngrijirii din partea întreținătorului obligat la întreținere? Iar dacă în urma alungării subiectul pasiv va suferi acolo unde urmează să se adăpostească răni fizice sau altele asemenea, care pot, după caz necesită și zile de îngrijiri medicale, persoana astfel alungată, stabilindu-se legătura de cauzalitate dintre acțiunea de alungare și urmarea imediată pricinuită, considerându-se că dacă subiectul pasiv îndreptățit la întreținere nu ar fi suferit acțiunea urmate de rănile dobândite din motive obiective aflate în legătură directă cu acțiunea de alungare (subiectul pasiv să nu își fi creat singur suferințele) acesta nu s-ar concretiza într-un rezultat și care să dea incriminării abandonului de familie forma prevăzută la alin. (1) caracterul unei infracțiuni de rezultat? Iar în cazul acțiunii de alungare, părăsire având în vedere corpul persoanei vătămate îndreptățite legal la întreținere dacă sunt produse suferințe fizice, incriminării nu-i devine specific rezultatul produs subiectului pasiv ocrotit prin norma de incriminare?

Referitor la cele expuse mai sus cu privire la incriminarea avută în vedere dacă ar fi de pericol sau de rezultat, într-o echilibrare a argumentelor pro și contra, având în vedere că incriminarea se referă la obligația legală de întreținere care din punct de vedere civil este o obligație care trebuie executată în natură, adică prestațiile de îngrijire trebuie să se materializeze efectiv în medicamente, hrană, îmbrăcăminte sau alte asemenea prestații periodice sau necesare la un moment dat pentru întreținere membrilor de familie îndreptățiți la întreținere. Având în vedere prestația în natură a îngrijirii și efectele neacordării sale, respectiv dacă subiectului pasiv calificat nu-i este administrat tratamentul pentru boala de care suferă și suportă consecințe mai grave decât atunci când i s-ar fi administrat medicamentul, ulterioara stare de sănătate a celui îndreptățit la întreținere agravându-se, se transformă într-o stare de pericol aflată în legătură cauzală cu inacțiunea subiectului activ calificat de a administra tratamentul sau de a i-l procura spre administrare.

Revenind la argumentul că infracțiunea de abandon de familie este o infracțiune de rezultat, în cazul în care subiectul pasiv calificat suferă prejudicii fizice datorate acțiunii subiectului activ calificat, prejudicii fizice aflate în legătură cauzală cu acțiunea de părăsire, alungare, inacțiunea de lăsare fără ajutor, dacă subiectului pasiv îi sunt cauzate astfel suferințe fizice materializate în răni și alte asemenea, abandonul realizat în una din modalitățile sale faptice din alin. (1) lit. a) având potențial prin forma de lăsare fără ajutor, părăsire, alungare nu poate primi ca rezultatul prejudiciilor fizice dobândite de subiectul pasiv îndreptățit la întreținere? Adică să se transforme dintr-o infracțiune de pericol într-o infracțiune de rezultat?

Apelând la procedeul analogiei („interpretarea prin analogie este o metodă de interpretare care se folosește în mai mică măsură în dreptul penal și care constă în explicarea sensului unei legi penale cu ajutorul altor norme care sunt asemănătoare, abordând aceeași materie, dar care au o formulare mai clară”; A. Boroi, Drept penal. Parte generală, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 46) pentru a da sens celor ce vor fi expuse, raportându-ne la infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății acestea fiind infracțiuni de rezultat, diferența făcându-se pe terenul elementului material (în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, subiectului pasiv ii sunt aplicate lovituri în mod direct de către subiectul activ, lovituri care sunt cauzatoare de suferințe fizice), urmarea imediată fiind suferințele fizice care necesită pentru vindecare zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere cele expuse mai sus nu este exclus ca infracțiunea să se transforme dintr-o infracțiune de pericol într-o infracțiune de rezultat; iar cu un ultim argument, în acest sens, dacă latura subiectivă este caracterizată prin forma intenției directe sau indirecte de a i se produce subiectului pasiv calificat suferințe fizice prin părăsire, alungare, lăsare fără ajutor, ea este o infracțiune de rezultat dacă acțiunea/inacțiunea este realizată în scopul de a-i fi produse subiectului pasiv suferințe fizice.

Cu toate acestea, legea penală și valorile sociale pe care aceasta le protejează, luând în considerare procedeul analogiei pentru a interpreta incriminarea abandonului de familie, raportând această incriminare la infracțiunile de rezultat din Titlul I Infracțiuni contra persoanei, Capitolul II Infracțiuni care aduc atingere integrității corporale sau sănătății, infracțiuni caracterizate prin rezultatul pe care-l produc pentru valoarea socială protejată, putem spune că urmarea imediată care este un prejudiciu fizic reprezintă rezultatul acțiunii de alungare, părăsire sau a inacțiunii de lăsare fără ajutor.

[9] C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, op. cit., p. 459.

Abandonul de familie was last modified: mai 3rd, 2019 by Ionuț Daniel Tănase

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii